Întrupare mistică – asceză a Cuvântului

Publicatla 29 December 2016
  • 27 Dec 2016

O caracteristică constitutivă a Anului Jubiliar al Milostivirii care tocmai s-a încheiat a fost, dragi cititori, experimentarea privirii iubitoare şi pline de gingăşie a lui Dumnezeu, în special pentru acei creştini ce au dorit să parcurgă un itinerariu de credinţă autentic, apropiindu-se deseori de sfintele sacramente. Mai mult decât oricând, anul acesta am putut simţi pătrunzând în intimitatea inimii noastre lacrimile de iubire ale lui Dumnezeu, vărsate asupra fragilităţii specifice omului creat, spre vindecarea rănilor pricinuite de păcat.

Întâlnirea intimă între harul lui Dumnezeu şi om a fost facilitată de o admirabilă iniţiativă a înţelepciunii divine şi eterne, ce a ales calea întrupării mistice a Cuvântului veşnic, făcut om spre răscumpărarea fiinţei noastre. Acest minunat mister nu poate fi descoperit decât gradual, în contemplarea tainică a luminii interioare prin care Dumnezeu se revelează omului, dorind să intre în comuniune cu el. Tocmai din această posibilitate oferită omului de către Creator, de a stabili o comuniune cu el, prin intermediul Cuvântului întrupat, rezultă măreţia şi demnitatea inefabilă de care ne bucurăm, aceea de a deveni fii ai Tatălui, înfiaţi în Fiul, născut între noi, prin puterea Duhului Sfânt. Aşadar, în centrul acestui mister divin este aşezat Cuvântul, cu ajutorul căruia Dumnezeu a creat toate, şi care, la împlinirea timpului, întrupându-se, şi-a însuşit caracteristicile fiilor lui Adam. Evenimentul unic şi mântuitor al naşterii lui Cristos a fost contemplat şi reprezentat de către sfinţi precum Francisc sau Anton de Padova, dar şi de sfinţi Părinţi ai Bisericii sau descris de evanghelişti. Prin întrupare se manifestă infinita iubire a lui Dumnezeu faţă de noi, iar sfântul Bernard îndrăzneşte chiar să spună că venirea lui Cristos în lume este asemenea unui sărut divin oferit umanităţii, care doreşte să îmbrăţişeze persoana iubită în totalitatea sa.

De Crăciun, evanghelistul Ioan ne invită să intrăm în profunzimea misterului veşnic, introducându-ne, cu ajutorul luminii harului divin, în contemplarea Cuvântului creator de la întemeierea lumii:

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” (In 1,1).

Prin Cuvânt, Dumnezeu a dorit să se reveleze omului şi să ne facă cunoscută măreţia sa. Cuvântul lui Dumnezeu este creator şi dătător de viaţă, în schimb, cuvântul omului, deşi „împrumutat” de Dumnezeu oamenilor, poate deveni, „mânuindu-l”, o sabie cu două tăişuri. Dacă Dumnezeu, prin Cuvânt, creează, cuvântul nostru, al oamenilor, poate fi alterat, transformându-se dintr-un instrument de comunicare, într-un instrument nefast, distrugător de comuniune şi relaţii. Bunăoară, pare a avea dreptate poetul american Ezra Pound care, parafrazându-l pe evanghelistul Ioan, avea să afirme: „La început era Cuvântul şi Cuvântul a fost trădat”. Cuvântul nu a fost trădat însă doar de Iuda, pe treizeci de arginţi, dar această trădare a Cuvântului se consumă ori de câte ori limbajul omului nu este pus în slujirea Cuvântului şi a Adevărului, dar şi atunci când este folosit în expresii vulgare, sau ca armă ofensivă şi calomniatoare.

Această succintă reflecţie ce denunţă trădarea Cuvântului, de la care nimeni nu este exclus, relevă exigenţa unei asceze a limbajului, evitându-se astfel riscul ca acesta să fie denaturat, schimbându-i-se sensul şi devenind instrument de manipulare a opiniei publice. Astfel, mijloacele de comunicare socială au un rol esenţial în construirea unei civilizaţii fondate pe adevăr, şi nu pe minciună, deconspirând, nicidecum alimentând, toate acele forme de manipulare prin care se încearcă distrugerea valorilor perene ale unei societăţi şi ale unor tradiţii milenare. Este apreciabilă mobilizarea unei societăţi, ca cea românească, prin iniţiativa firească a protejării familiei, constituită între un bărbat şi o femeie. Un simplu exemplu de denaturare a cuvântului ne-a fost dat să observăm cu această ocazie. Doar simpla folosire denaturată a cuvântului toleranţă faţă de alteritate sau diversitate a condus pe mulţi la confuzie, ca şi cum ar exista o alternativă la ceea ce reprezintă familia naturală, dorită de Dumnezeu. În acest sens, nu poate exista toleranţă faţă de imoralitate, de viciu şi de păcat, Cristos însuşi demascând comportamentul frivol, meschin, trivial, ipocrit şi lipsit de nobleţe sufletească.

Aşadar, să ne întoarcem la puritatea şi sobrietatea limbajului nostru, pentru ca prin cuvinte să se nască Cuvântul creator şi sfinţitor de oameni. Să ne însuşim în viaţa noastră rugăciunea cardinalului Angelo Comastri:

„Sfinte Antoane, fă-ne oameni ai tăcerii pentru a pronunţa cuvinte pline de Dumnezeu! Fă-ne să renunţăm la o viaţă mediocră, pentru a merge pe calea frumoasă a sfinţeniei cu umilinţă, curăţie, bucurie evanghelică şi franciscană! Amin”.

Sursa:mesagerulsfantulanton.com

Exprimaţi-vă opinia