În weekendul 9-11 decembrie 2016, un grup de 15 tineri împreună cu părintele Daniel Iacobuţ au participat la o reculegere în stil Taizé ce a avut loc la casa Surorilor Providenţei din Bucium (Iaşi).

Ghidaţi de dorinţa de a ne reculege şi de a ne pregăti pentru venirea copilului Isus, paşii noştri se îndreaptă spre casa Surorilor Providenţei, care ne aşteaptă cu braţele şi inima deschise, la grădiniţă. Aici e locul care ne trezeşte atâtea amintiri şi care scoate la suprafaţă cea mai frumoasă parte din noi, copilăria.

Tuturor ne răsună în minte cuvintele lui Isus: “Dacă nu veţi fi ca pruncii nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu”. Părintele ne explică cu atâta dăruire că, pentru a fi ca pruncii, e nevoie de o “naştere din nou”, de o întoarcere către o copilărie spirituală. Ne spune că a fi copil al lui Dumnezeu înseamnă a avea încredere că el e mereu aici pentru noi. Ce poate fi mai frumos decât să înţelegi că Dumnezeu te iubeşte ca pe cel mai drag dintre copilaşii lui, mult, mult mai mult decât te iubeşti tu însuţi? Odată ce înţelegi asta, nu mai poţi fi trist, îţi vine să cânţi, să dansezi, să te bucuri ca un copil.

La a doua meditaţie părintele ne vorbeşte despre libertatea şi recunoştinţa copiilor, despre modul lor de a trăi clipa şi despre privirea lui Dumnezeu. Dacă am privi mai mult la Dumnezeu, am vedea şi am înţelege cum îi priveşte el pe ceilalţi. Când înţelegi modul său de a privi oamenii, nu mai poţi dispreţui pe nimeni.

Cred că surorile de aici au ceva din privirea şi din bunătatea lui Dumnezeu, căci aşa de frumos ne privesc şi aşa de bine ne hrănesc!

Spiritul Taizé ne aduce mereu mai aproape unii de alţii şi pe toţi împreună mai aproape de Tăticul nostru. Ne uneşte într-un mod aşa de minunat, la adorarea crucii, apoi la sărbătoarea luminii, culminând cu duminica, sărbătoarea învierii şi a bucuriei, în care nu poţi să taci. Nu poţi ţine în tine bucuria, ci o împarţi, fericit cu cei de lângă tine.

Tăticule, ne întrebăm deseori cum arată privirea ta… Cred că am rămâne uimiţi dacă am vedea cum îi priveşti tu pe cei mai mici, slabi, “nebuni” în ochii noştri, dar atât de dragi ţie. Cred că s-ar schimba totul dacă i-am putea privi pe ceilalţi aşa cum îi priveşti tu.

Tăticule,

“învaţă-mă modul tău de a privi oamenii:

precum l-ai privit scurt pe Petru după ce te-a renegat,

precum ai pătruns inima tânărului bogat şi inimile discipolilor tăi.

Mi-aş dori să te cunosc aşa precum eşti cu adevărat,

mai ales pentru că privirea ta îi schimbă pe cei cu care intri în contact.

Îţi aminteşti cum te-a recunoscut Ioan Botezătorul pentru prima data?

Şi sentimentul de nevrednicie al centurionului?

Şi mirarea tuturor acelora care au văzut miracolele şi alte minuni?

Cum i-ai impresionat pe discipolii tăi,

şi mulţimea din Grădina Măslinilor, pe Pilat şi pe soţia lui

şi pe centurionul de la picioarele crucii..

Mi-aş dori să aud şi să fiu mişcat de felul tău de a vorbi,

ascultând, de exemplu, discursul tău din sinagoga din Cafarnaum

sau predica de pe munte…” (Pedro Arrupe SJ)

Benedicta Toma

 

Exprimaţi-vă opinia