Papa i-a scris unei fetițe pe moarte

Publicatla 4 December 2016

02.12.2016, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a ajuns din nou la inimile oamenilor din lumea întreagă cu o scrisoare impresionantă adresată unei tinere fete din Italia, suferindă de cancer, scrisoare ce a fost citită la funeraliile ei, dat fiind că recent a murit. „Dragă Paolina, fotografiile tale sunt pe biroul meu, deoarece în privirea ta foarte specială văd lumina bunătății și inocenței. Îți mulțumesc că mi le-ai trimis!”, își începe Pontiful scrisoarea. Îi cere apoi fetei să citească „scrisoarea împreună cu mama ta, iar sărutul pe care ți-l dă acum va fi sărutul Papei”.

Publicată inițial de situl italian „Il Faro di Roma”, scrisoarea a fost datată pe 22 septembrie, fiind adresată Paolinei Libraro, de 10 ani, care a suferit de o formă avansată de cancer. Mama fetiței, i-a scris Papei cerându-i să o binecuvânteze pe fiica ei și să se roage pentru ea. Ca răspuns, Pontiful i-a trimis o scrisoare, incluzând un bilet special de intrare la audiența generală din 26 octombrie, unde ar fi dorit să o binecuvânteze personal. Paolina însă, care locuia în orașul sudic Massafra, era prea bolnavă pentru a putea călători până la Roma. A murit pe 22 noiembrie, fiind îngropată în aceeași zi.

Liturghia funerală a avut loc în biserica Sf. Leopold Mandic, fiind prezidată de pr. Michele Quaranta. Aproape tot orașul a fost prezent, inclusiv primarul. La predică, pr. Quaranta a citit scrisoarea Papei, care o asigura pe Paolina: „Îmi unesc mâinile cu ale tale și cu ale celor care se roagă pentru tine. În acest fel vom face un lanț lung care, sunt sigur, va ajunge până la cer.” Îi mai spunea fetei că „primul inel din acest lanț ești tu, deoarece îl ai pe Isus în inima ta! Să nu uiți!” Și o îndemna să vorbească cu Isus nu doar despre ea, ci și despre părinții ei, „care au atâta nevoie să fie ajutați și mângâiați în vederea pașilor dificili care îi așteaptă”.

„Cu siguranță vei știi să îi sugerezi lui Isus ce să facă pentru ei”, îi scria Papei, cerându-i Paolinei să îi mai spună lui Isus „ce trebuie să facă și pentru mine, în timp ce eu îi voi aminti ce trebuie să facă pentru tine”. „Îți ofer o îmbrățișare puternică și te binecuvântez din toată inima mea, împreună cu părinții tăi și cu cei dragi ție”, spunea Episcopul Romei la finalul scrisorii, semnate personal. Cu alte ocazii Pontiful a dat telefoane unor persoane aflate în situații dificile, spre surprinderea acestora atunci când au răspuns la telefon.1

Exprimaţi-vă opinia