1 decembrie 2016. “Prin harul Domnului să fie învinsă vigoarea păcatului” este rugăciunea care a inspirat omilia papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată joi, 1 decembrie, în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican. Pontiful s-a oprit asupra prezenței, în inima omului, a două aspecte dăunătoare: pe de o parte rezistența față de acțiunea harului divin și, pe de altă parte, stăruința păcatului.

Analizând formele de rezistență la har, papa Francisc a vorbit despre rezistența deschisă, care ia naștere din intenții bune, precum rezistența manifestată de Saul care era convins că, rezistând la har, făcea voința Domnului. În viziunea pontifului, formele de rezistență cele mai periculoase sunt cele ascunse, pe care le-a descris spunând:

Papa Francisc: “De ce natură sunt aceste rezistențe ascunse, pe care le avem cu toții? Acestea apar întotdeauna pentru a opri un proces de convertire. Întotdeauna! Acestea se manifestă nu prin lupta împotrivă, ci prin imobilitate; este o rezistență ascunsă, pasivă. Când există un proces de schimbare într-o instituție, într-o familie, aud spunându-se: ‘Acolo sunt rezistențe’. Însă, har Domnului, dacă n-ar exista rezistențe, înseamnă că n-ar fi voința Domnului. Când există rezistențe, acestea sunt semănate de diavol pentru ca Domnul să nu intervină mai departe.”

Descriind formele de rezistență ascunsă, pontiful a vorbit despre rezistența “cuvintelor goale” care constă în a spune “da” la orice, în mod diplomatic, dar în realitate este “nu”. De asemenea, a vorbit despre rezistența “cuvintelor justificatoare”, specifică persoanelor care “se dezvinovățesc” întotdeauna, găsind un motiv pentru a se opune. Există însă și rezistența “cuvintelor acuzatoare”, care se manifestă prin acuzarea celorlalți fără a privi la sine.

Însă, îndemnul papei Francisc este de a încredința Domnului inima noastră și formele de rezistență la har și stăruința în săvârșirea păcatului, atrăgând atenția asupra faptului că formele de rezistență sunt roade ale păcatului și că este necesar ajutorul Domnului pentru a ne elibera de acestea. “Să ne pregătim pentru sărbătoarea Nașterii Domnului cu această reflecție”, a spus Sfântul Părinte în încheierea omiliei.

RV/AM

 

Exprimaţi-vă opinia