
Papa Francisc, la rugăciunea ”Angelus” duminică, 27 noiembrie 2016, prima din timpul liturgic al Adventului. – AP
Referindu-se la Evanghelia duminicii (cf. Mt 24,37-44), prin care începe timpul Adventului și noul an liturgic în calendarul roman sau latin, papa Francisc a remarcat că pagina biblică vorbește despre o temă semnificativă a Adventului: vizita Domnului făcută omenirii. După prima vizită, nașterea lui Isus la Betleem, și cea de-a doua, care are loc în timpurile de față, nu trebuie să uităm că există și a treia vizită, ultima, pe care o mărturisim în Crez. Cuvântul lui Dumnezeu evidențiază contrastul dintre desfășurarea normală a lucrurilor, cu rutina de fiecare zi, și venirea neașteptată a Domnului.
Papa Francisc: ”Evanghelia, cu siguranță, nu vrea să ne înspăimânte, ci să ne facă să deschidem orizontul nostru spre o dimensiunea ulterioară, una mai mare, care pe de o parte relativizează lucrurile de fiecare zi dar, în același timp, le face mai prețioase, decisive. Relația cu Dumnezeu-care-vine-să-ne-viziteze dă fiecărui gest, fiecărui lucru o lumină diferită, o pondere, o valoare simbolică”.
”Din această perspectivă”, a continuat pontiful, ”decurge îndemnul la sobrietate, la a nu fi stăpâniți de lucrurile acestei lumi, de realitățile materiale, ci mai degrabă la a le stăpâni. Dacă, dimpotrivă, ne lăsăm condiționați și dominați de acestea, nu putem percepe că există ceva foarte important: întâlnirea noastră de pe urmă cu Domnul”. Este ”un îndemn la veghere pentru că, neștiind când va veni, trebuie să fim mereu gata de plecare”.
Papa Francisc: ”În acest timp al Adventului, suntem chemați să lărgim orizontul inimii noastre, să ne lăsăm surprinși de viața care se prezintă zi de zi cu noutățile ei. Pentru a face acest lucru, e necesar să învățăm să nu depindem de siguranțele noastre, de schemele noastre consolidate, pentru că Domnul vine în ceasul în care nu ne închipuim. Vine să ne introducă într-o dimensiune mai frumoasă și mai mare”.
”Sfânta Maria, Fecioara Adventului”, a încheiat papa Francisc, ”să ne ajute să nu ne considerăm proprietari asupra vieții noastre, să nu opunem rezistență când Domnul vine să o schimbe, ci să fim gata să ne lăsăm vizitați de El, oaspete așteptat și plăcut, chiar dacă răvășește planurile noastre”.
Primiți la final Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc, invocată duminică la rugăciunea ”Angelus”, prima din noul an liturgic și din timpul Adventului.
(rv – A. Dancă)