Nu este frecvent ca un noviciat să fie binecuvântat cu prezenţa unui sfânt printre primii săi membri, însă acest lucru s‑a întâmplat la Roma. În 1567, Borgia a deschis noviciatul roman la Sant’Andrea al Quirinale, iar un an mai târziu, la 15 august, a murit acolo un novice de 18 ani: Stanislau Kostka, fiul unui nobil polonez şi student al colegiului iezuiţilor din Viena. Tânărul se arătase foarte hotărât să răspundă chemării lui Dumnezeu de a intra în Societate, în ciuda opoziţiei îndârjite a tatălui său şi a brutalului său frate; înfruntase vitregiile unei călătorii epuizante făcute pe jos între Viena şi Augsburg, iar mai apoi până la Roma, unde Borgia l‑a primit în noviciat. Acest tânăr de o rară inocenţă şi devoţiune pentru Sfânta Fecioară s‑a stins din viaţă doborât de febră, lăsând amintirea sa luminoasă noviciatului abia inaugurat.