• 09 Noi 2016

Persoane marginalizate social se vor afla în Vatican, unde se vor întâlni cu Sfântul Părinte, în contextul Jubileului dedicat lor, cu desfășurare între 11 și 13 noiembrie. Vineri, 11 noiembrie, va avea loc audiența cu papa Francisc, în aula Paul al VI-lea, din Vatican, iar sâmbătă le va fi dedicată lor cateheza audienței speciale din Anul Sfânt al Milostivirii, cu desfășurare în Piața Sfântul Petru. Momentul culminant al Jubileului destinat celor marginalizați social, din care fac parte și persoanele fără adăpost, va avea loc duminică, când vor participa la Sfânta Liturghie prezidată de pontif, în piața Sfântul Petru. La Jubileu sunt așteptați circa 6 mii de participanți din mai multe țări europene, printre care se numără Franța, Germania, Portugalia, Marea Britanie, Spania, Polonia, Italia.

Marți, 8 noiembrie a.c., la Sala de Presă a Sfântului Scaun, a fost prezentat Jubileul dedicat persoanelor marginalizate social, cu participarea lui Francois Le Forestier, reprezentant al asociației franceze “Frate”, care a promovat evenimentul. De asemenea, a fost prezent și Carlo Santoro, reprezentant al Comunității “Sfântul Egidiu”, care a explicat cine sunt participanții la Jubileul destinat persoanelor marginalizate social:

Carlo Santoro: “Sunt acele persoane la care noi mergem, aici, la Roma, în fiecare seară, de mai mulți ani, acele persoane despre care papa Francisc a spus că sunt considerate “deșeuri”. Deseori, persoanele se confruntă cu tentația de a se preface că nu-i văd, iar noi încercăm să facem astfel încât mentalitatea orașului să se schimbe. Sperăm ca, odată cu acest an, odată cu Jubileul Milostivirii, dat fiind că se apropie frigul și iarna, instituții ale statului și alte organisme neguvernamentale să deschidă dormitoare și adăposturi pentru persoanele fără locuință.”

Carlo Santoro a explicat că participanții din orașul Roma vor fi de câteva sute, fiind dificil de mobilizat, dat fiind că dimineața cei mai mulți se deplasează dintr-o parte în alta în căutare de hrană și de resurse necesare supraviețuirii. Privitor la așteptările pe care le au de la Sfântul Părinte persoanele marginalizate social, reprezentantul Comunității Sfântul Egidiu a spus:

“Există mari așteptări în privința Sfântului Părinte; cu toții știu că papa este marele lor prieten care a avut mai multe inițiative în favoare lor. Atitudinea pontifului este comportamentul la care suntem chemați cu toții, fiind îndemnați să privim aceste persoane în ochi atunci când ne adresăm lor, să dăm mâna cu ei. Însă, deseori individualismul este prevalent, invers proporțional cu dorința de a ne apropia, de a vedea aceste persoane atât de diferite de noi. În realitate, însă, prietenia cu săracii ne ajută să descoperim cât sunt de asemănători nouă și cum, fiecare dintre noi, ar putea într-o zi deveni sărac într-o societate atât de absurdă în care, dacă nu ești productiv, ești eliminat. Cum spune pontiful, de câte ori nu se întâmplă ca o persoană a străzii să moară de frig pe stradă fără ca nimeni să observe, persoane care mor în anonimat. Fără să aibă parte de înmormântare…

Moartea unei persoane a străzii nu devine știre, nu devine subiect de cronică. Efectiv, în această lume în care umanitatea se pierde din ce în ce mai mult, este necesară recuperarea sensibilității față de suferința aproapelui, un ajutor putând veni și de la acest An al Milostivirii care insuflă sentimente de compasiune față de cei considerați deșeuri.”

RV/AM

Sursa:ro.radiovaticana.va

Exprimaţi-vă opinia