„Una dintre cele mai dureroase răni deschise este traficul de ființe umane, o formă de sclavie modernă, care violează demnitatea persoanei”. – ANSA

07/11/2016 13:06
RV 07 Nov 2016 „Una dintre cele mai dureroase răni deschise este traficul de ființe umane, o formă de sclavie modernă, care violează demnitatea persoanei”. Acestea au fost cuvintele papei Francisc de la audiența cu participanții la adunarea Rețelei religioase europene împotriva traficului și exploatării persoanelor. Evenimentul a avut loc astăzi, 7 noiembrie 2016, în Sala Clementină din Palatul Apostolic. Făcând o paralelă cu timpul în care ne aflăm, Anul Milostivirii, Sfântul Părinte a spus că această plenară nu are loc în mod întâmplător la Roma.

Papa Francisc: „Una dintre cele mai dureroase dintre aceste răni deschise este traficul de ființe umane, o formă modernă de sclavie, care violează demnitatea, dar al lui Dumnezeu, a multor frați și surori și constituie o adevărată crimă împotriva umanității. În timp ce s-au făcut multe pentru cunoașterea gravității și răspândirii fenomenului, rămâne încă mult de făcut pentru a ridica nivelul de conștientizare al opiniei publice și pentru a stabili o mai bună coordonare a eforturilor din partea guvernelor, autorităților judiciare, a celor legislative și a operatorilor sociali”.

Episcopul Romei a observat că sensibilizarea oamenilor și instituțiilor cu privire la traficul de persoane constituie o adevărată provocare. Sfântul Părinte și-a exprimat gratitudinea față de eforturile membrilor rețelei privind creșterea conștiinței sociale.

Papa Francisc: „După cum bine știți, una dintre provocările acestei acțiuni de sensibilizare, educare și coordonare este o anumită indiferență și chiar complicitate, o tendință din partea multora de a întoarce capul în partea cealaltă în timp ce puternice interese economice și rețele criminale sunt în acțiune. Pentru acest fapt îmi exprim aprecierea mea față de angajamentul vostru pentru creșterea conștiinței sociale cu privire la această rană, care afectează în special femeile și copiii. Dar în mod cu totul special vă mulțumesc pentru mărturia voastră credincioasă Evangheliei milostivirii, care este demonstrată de angajamentul vostru în recuperarea și reabilitarea victimelor”.

Pontiful Roman a remarcat că activitatea Rețelei religioase europene împotriva traficului și exploatării persoanelor se aseamănă cu cea a diferitor congregații religioase și și-a exprimat încrederea că activitățile din cadrul plenarei vor contribui la o mărturie mai eficace a Evangheliei într-una dintre „marile periferii ale societății contemporane”.

Papa Francisc: „Activitatea voastră în acest domeniu ne amintește de ‘eforturile enorme și mereu tăcute care au fost făcute timp de mulți ani de congregațiile religioase, în special feminine’, în îngrijirea celor care au fost răniți în demnitatea lor și marcați de experiențele lor (Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii 2015,5). Mă gândesc în mod particular la contribuția specifică oferită de femei în însoțirea altor femei și copii într-un profund și personal itinerariu  de vindecare și de reintegrare. Dragi prietene și prieteni, am încredere că împărtășirea experiențelor, cunoștințelor și competențelor voastre va contribui în aceste zile la o mai eficace mărturie a Evangheliei într-una dintre marile ‘periferii’ ale societății noastre contemporane”.

(rv – I. Ursuleac)

Exprimaţi-vă opinia