Apostolatul Rugăciunii
noiembrie 2016
Anul Sfânt al Milostivirii
Anul Sfânt al Milostivirii să fie pentru toți credincioșii o adâncă experienţă
a milei Dumnului, care să trezească o mai mare responsabilitate faţă de dreptate
şi spre împăcarea între popoare.
Rugăciunea oferirii zilei
Preasfântă Inimă a lui Isus, eu îți ofer
prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei,
Mama Bisericii, în unire cu jertfa euharistică,
rugăciunile și munca, bucuriile și suferințele acestei zile:
pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea tuturor oamenilor,
prin harul Spiritului Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
Intențiile de rugăciune ale Sfântului Părinte Papa Francisc
și ale episcopilor pentru luna noiembrie
Intenţia universală:
Pentru ca țările care primesc un mare nunăr de sinistrați și refugiați să fie susținute în angajamentul lor de solidaritate.
Pentru evanghelizare
Pentru ca în parohii preoții și laicii să colaboreze în slujirea comunității, fără a ceda tentației descurajării.
Adevăratul misionar ştie că Isus merge alături de el, vorbeşte alături de el, respiră alături de el, munceşte alături de el. Îl simte pe Isus viu împreună cu el în mijlocul angajării misionare. Dacă unul nu-l descoperă prezent în însăşi inima activităţii misionare, îşi pierde curând entuziasmul şi încetează să fie sigur de ceea ce transmite, îi lipseşte forţa şi pasiunea. Iar o persoană care nu este convinsă, entuziastă, sigură, îndrăgostită, nu convinge pe nimeni.
Papa Francisc, Evangelii Gaudium nr. 266
Din partea episcopilor
Pentru ca, ascultând chemarea comună la sfințenie, să-l urmăm cu un impuls reînoit pe Domnul Isus, chipul milostivirii Tatălui.
Cu toții suntem martori ai creșterii unui lucru nou; că tinerii mărturisesc dorința de mântuire, simțindu-se Biserica cea chemată pentru a-l vesti pe Isus, Domn al vieții. Mulți dintre ei sunt dipsuți chiar să-și ofere viața pentru a contribui la clădirea Împărăției Sale: Doamne, fă cu noi ceea ce dorești! Este un timp favorabil, un timp de har pe care ei vor să-l trăiască profund. De aceea au nevoie de mărturii și de maeștri care să-i însoțească, care să facă cunoscutp frumusețea Cuvântului lui Dumnezeu drept busolă pentru viața lor.