sosapolitica

De Andrea Tornielli

Iezuiţii au “papa negru” al lor. Este semnificativ că primul superior general al iezuiţilor născut în America Latină a fost ales în timp ce pe Scaunul lui Petru este Francisc, un papă latinoamerican şi iezuit. Părintele Arturo Sosa Abscal este un om cu înalt profil spiritual (alesul trebuie să fie “un om al lui Dumnezeu”, aşa cum prescriu regulile ignaţiene) cu o formare intelectuală solidă. A predat teoria politicii, este expert în doctrina socială a Bisericii şi în justiţia socială. A trăit de aproape revoluţia venezueleană şi tensiunile pentru urcarea la putere a lui Chavez.

Abascal îl cunoaşte pe Bergoglio. L-a cunoscut în cursul celei de-a 33-a congregaţii generale, cea ţinută în 1983, cu nouă ani înainte ca viitorul Papă să devină episcop auxiliar de Buenos Aires ieşind din Societate, aşa cum se întâmplă oricărui iezuit atunci când acceptă funcţii ecleziastice. Apoi a avut ocazia de a-l întâlni în ultimii doi ani, la Roma, de când a părăsit Venezuela pentru a deveni unul dintre asistenţii superiorului general demisionar, Adolfo Nicolas. Îl cunoaşte bine şi pe cardinalul secretar de stat Pietro Parolin: actualul număr doi vatican, înainte de a fi chemat la Roma de către Francisc, a fost timp de cinci ani (2009-2013) nunţiu apostolic în Venezuela.

Al treizecilea succesor al sfântului Ignaţiu a fost provincial în ţara sa, precum şi rector al unei universităţi: este aşadar un om cu experienţă de conducere.

(După Vatican Insider, 14 octombrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Exprimaţi-vă opinia