pr. Arturo Sosa14.10.2016, Roma (Catholica) – După câteva săptămâni de discuții și de discernământ, Ordinul Iezuit l-a ales pr. Arturo Sosa ca noul Superior General, care va prelua funcția după retragerea fostului lider, pr. Adolfo Nicolás. Fostul cap al Provinciei iezuite din Venezuela, pr. Sosa a intrat în Societatea lui Isus în 1966 și a fost hirotonit preot în 1977. Deține titluri în filosofie, teologie și științe politice, și a fost membru al Centrului Social al Provinciei venezuelene între 1977 și 1996, când a fost numit Superior al iezuiților din Venezuela, călăuzind ordinul prin apele tulburi ale dictaturii lui Hugo Chavez. În anul 2004, a fost numit Consilier General al Societății lui Isus, o poziție pe care a deținut-o până în 2011. Până în prezent a fost președinte al Universității din Statul Táchira, rol deținut de asemenea din 2004.Alegerea pr. Sosa ca al 31-lea Superior General al iezuiților marchează o noutate: este prima data când un latino-american conduce Societatea, iar el preia conducerea într-o vreme când Biserica Catolică are pentru prima oară un Papă latino-american. Fondată de Sfântul Ignațiu de Loyola în 1540, Societatea lui Isus (Ordinul Iezuit) organizează mereu o adunare generală la moartea sau demisia Superiorului General pentru a alege succesorul său. Adunările generale pot fi, de asemenea, convocate în cazul în care Superiorul vede necesitatea de a se lua măsuri legat de o problemă importantă despre care nu poate sau nu vrea să decidă singur. Iezuiții au convocat a 36-a Adunare Generală după ce pr. Adolfo Nicolás, din Spania, și-a prezentat demisia, la vârsta de 80, după ce a condus Societatea lui Isus timp de opt ani.

Deliberările au început pe 2 octombrie, când 215 de delegați din întreaga lume s-au adunat la sediul iezuit din Roma, aflat la doar câțiva pași de Vatican. Din totalul de 215 delegați, 212 au participat la votare. Pe 10 octombrie, participanții au început practica veche de secole a „murmuratio”, care este un proces de patru zile de conversații unu-la-unu și de colectare de informații ce vizează pregătirea pentru alegeri prin discutarea meritelor diferiților candidați. Iezuiții, pe lângă jurămintele obișnuite de sărăcie, castitate și ascultare, depun și un jurământ special de ascultare față de Papa „în ceea ce privește misiunea”, dar și un jurământ ca să nu caute funcții mari în cadrul Bisericii. Astfel, orice iezuit care descoperă că cineva își face campanie trebuie să îl raporteze imediat.

Exprimaţi-vă opinia