Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată marți, 11 octombrie 2016, în capela Casei Sfânta Marta – OSS_ROM
Papa Francisc: ”Isus repetă acest lucru de multe ori în Evanghelie față de acești oameni. Interiorul vostru este plin de răutate, nu este drept, nu este liber. Sunteți sclavi pentru că nu acceptați dreptatea care vine de la Dumnezeu, dreptatea pe care ne-a dat-o Isus”.
Într-un alt pasaj al Evangheliei, a continuat papa Francisc, aflăm că Isus cere să ne rugăm fără a ne face văzuți, fără aparențe. Unii, a subliniat, aveau fețele încruntate, nu se rușinau: se rugau și dădeau de pomană ca să fie admirați. Domnul, în schimb, arată calea umilinței. Ceea ce contează, spune Isus, este libertatea pe care ne-a dat-o răscumpărarea, pe care ne-a dat-o iubirea, pe care ne-a dat-o noua creație a Tatălui:
Papa Francisc: ”Este libertatea interioară, acea libertate prin care se face binele în ascuns, fără a trâmbița, pentru că drumul adevăratei religii este același drum pe care a mers Isus: umilința, înjosirea. Iar Isus, după cum spune apostolul Paul filipenilor, s-a înjosit pe sine, s-a nimicit pe sine. Este singura cale pentru a scoate din noi egoismul, lăcomia, mândria, vanitatea, mondanitatea. Dimpotrivă, acești oameni pe care Isus îi dojenește, sunt oameni care urmează o religie de machiaj: aparența, a se face văzuți, a se preface ca să apară, dar în interiorul lor… Isus folosește pentru acești oameni o imagine foarte puternică: morminte văruite, frumoase pe din afară, dar înăuntru, pline de oase și putreziciune”.
Isus ne îndeamnă să facem binele cu umilință. ”Poți să faci tot binele pe care-l vrei”, a spus Pontiful, ”dar dacă nu-l faci cu umilință, cum ne învață Isus, acest bine nu este de folos, fiind un bine care vine de la tine, de la siguranța ta, nu de la răscumpărarea pe care Isus ne-a dăruit-o”. Mântuirea vine pe calea umilinței și a înjosirii, pentru că nu se ajunge niciodată la umilință fără umiliri. Pe Isus, îl vedem umilit pe cruce.
Papa Francisc: ”Să cerem Domnului să nu obosim să mergem pe această cale, să nu obosim să respingem această religie a aparențelor, a prefăcătoriei. Și să mergem făcând binele în tăcere, gratuit, după cum noi gratuit am primit libertatea noastră interioară. El să păzească libertatea noastră interioară. Să cerem harul acesta”.
(rv – A. Gisotti – A. Dancă)