Papa Francisc06.10.2016, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a transmis un mesaj Episcopilor europeni în vederea adunării lor plenare, din 6-9 octombrie, din Principatul Monaco, încurajându-i să conducă Biserica din Europa astfel încât să devină mai mult și mai mult o Biserică ce iese. De asemenea i-a lăudat pe prelați pentru „relațiile fraterne și ecleziale” și pentru slujirea celor „doi plămâni” ai Bisericii, din Est și din Vest.

„Cu ocazia viitoarei adunări plenare, ce va avea loc în Principatul Monaco, sunt bucuros să transmit salutul meu cordial președinților Conferințelor Episcopale Europene (CCEE), asigurând de apropierea mea spirituală”, scria Pontiful în mesajul din 26 septembrie, dat publicității astăzi de CCEE. „Doresc să îmi exprim sincera apreciere pentru contribuția semnificativă pe care CCEE o oferă în promovarea relațiilor fraterne și ecleziale, care exprimă importanța comuniunii și bucuria credinței. Vă încurajez să continuați cu încredere pe drumul asumat, pentru a oferi o slujire popoarelor de pe continent, apreciindu-i cei „doi plămâni”, adică ai Răsăritului și ai Apusului. Fie ca grija voastră să lumineze conștiințele credincioșilor, oferindu-le criteriile de judecată și discernământ, pentru ca să nu se lase îndepărtați de cultura lumească.”

Scrisoarea adresată Cardinalului Peter Erdo, președintele CCEE, continuă: „Doresc să îmi exprim sincera recunoștință, Excelență, pentru dăruirea generoasă din ultimii zece ani în călăuzirea acestui meritoriu organism eclezial. Ați reușit să slujiți cu blândețe și precauție, punând caritatea evanghelică înainte de orice. Vă mulțumesc pentru zelul Dvs pastoral! Vă asigur de rugăciunile mele pentru ca, prin mijlocirea Fecioarei Maria și a Sfinților Patroni Benedict, Ciril și Metodiu, Biserica din Europa să devină tot mai mult și mai mult o Biserică ce iese, proclamând cu bucurie Evanghelia milostivirii și dând mărturie despre speranță. În timp ce vă cer să vă rugați pentru mine, vă transmit binecuvântarea apostolică Dvs, Eminență, și fraților Episcopi și comunităților lor ecleziale.”

Exprimaţi-vă opinia