CGProcesBazilica

În dimineața zilei de 7 octombrie, membrii Congregației Generale 36 au început programul printr-o procesiune între Curia Generalizia și Bazilica sf. Petru, înfruntând o ploaie torențială și și implorând revărsare de haruri.

Intrarea prin Poarta Sfântă, gestul simbolic al Anului Milostivirii, a căpătat o nouă semnificație în momentul pregătirii alegerii noului General al ordinului iezuit.

Delegații Congregației au celebrat apoi Sfânta Euharistie în Capela Catedrei Sf. Petru, situată în spatele Baldachinului care încadrează altarul principal al Bazilicii. Fereastra ascunsă care filtrează lumina dăruită de Duhul Sfânt ilustrează cel mai bine contextul Congregației Generale.

CGlitbaz2

În omilia din cadrul liturghiei prezidate de către decanul de vârstă al Congregației, pr. Bienvenido Nebres din Filipine, acesta s-a oprit asupra legăturii dintre experiența trăită de sfântul Petru alături de Isus și, respectiv, a propriei noastre experiențe în calitate de însoțitori ai Mântuitorului. Evocând cele trei scene decisive din viața apostolului – lepădarea, căința și ospățul de după pescuirea miraculoasă – din toate reiese dragostea lui Isus pentru ucenicii săi.

CGlitbaz

La aceeași iubire suntem chemați să răspundem și noi, tot așa cum a răspuns și Petru: „Doamne, tu toate le știi, tu știi că te iubesc”. Fiind și prima Vinere din lună, am fost îndemnați să ne lăsăm inimile atinse de Preasfânta Inimă a lui Isus, cerând pentru aceasta mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului.

sursa: www.gc36.org

Exprimaţi-vă opinia