magislogo

După un drum lung și curioși fiind de ce ne-a pregătit Domnul, ajunși în Polonia, în orașul Lodz, ne-am bucurat de o primire călduroasă din partea organizatorilor, dar și din partea participanților ajunși deja. De asemenea, după primirea ”pașaportului” ce ne garanta titlul de participant, ne-am intrat cu totul în rol și am început aventura Magis.. căutându-ne dormitoarele. Ei bine, după ce le-am găsit și ne-am odihnit bine, am început ziua de 16 iulie cu o rugăciune, urmată de discursul părintelui general al iezuiților și de mult dans și voie bună până la începutul Sf. Liturghii de la 11:30. Imediat a urmat prânzul, unul copios ce ne-a dat energie, astfel încât am pornit în descoperirea orașului, dar nu fără a nu lăsa amprenta Magis pe unde am trecut:

Cuprinși de zelul Magis, după-amiaza ne-am continuat-o dansând și împrietenindu-ne cu ceilalți participanți, cunoscându-ne viitorii colegi de experiment și petrecând un timp rodnic de socializare adevărată împreună. Seara am participat la un concert Worship și la un moment de rugăciune atipic. Trebuia să ne alegem un partener, apoi să ne rugăm unul pentru celălalt, iar la final, dacă am simțit că Dumnezeu vrea să îi fim mesageri și să îi transmitem ceva noului prieten din partea Lui, o puteam face cu bucurie. Spre exemplu, noul meu prieten Ward (din Germania) mi-a spus ”Lord is with you”, iar de atunci, mai mult ca niciodată, simt că într-adevăr Domnul este cu mine (Magis să fie de vină?!). Ziua următoare, fiind și ziua plecării spre experimente, a început cu tradiționalul mic-dejun, urmat de rugăciunea de dimineață în care eram invitați să ne trăim ziua într-un spirit de aventură. La ora 10:00 am participat la ultima noastră Liturghie în Lodz, la finalul căreia, spre mai marea surpriză a tuturor, tinerii se ridicau rând pe rând cu mâinile întinse spre cer cântând ”Bless the Lord, o, my soul”. După acest moment emoționant, a urmat unul plin de surprize, asta pentru că ne-am pregătit bagajele și ne-am ocupat locul în autobuzele ce aveau să ne ducă pe alte plaiuri ale Poloniei, Lituaniei și Slovaciei.

IMG_20160729_182225Noi, membrii echipei 82, am ajuns în satul Łucznica, aproape la o oră de Varșovia, într-un loc superb înconjurat de pădure, unde am fost găzduiți de membrii unui ONG destinat artiștilor. În acea seară ne-am rugat și am participat la primul nostru Magis Circle format din 6-7 persoane din diferite țări, în cazul nostru din: India, Spania, Malta, Polonia și evident România. De atunci, surprizele s-au ținut lanț: am dormit în prima noape la cort, iar gazdele ne-au adus chiar și un întrerupător și lămpi pentru a avea lumină noaptea.

Tema experimentului nostru era ”Helping by art”, helping venea de la faptul că noi trebuia să facem muncă în folosul acelui loc, iar art de la locație, căci era un loc destinat artiștilor; din această ecuație rezultă că experimentul nostru a fost unul social. În cele 5 zile petrecute acolo ne-am axat pe 3 mari activități: grădinărit, încărcarea și mutarea unor saci cu pământ și animarea copiilor din satul Łucznica și din împrejurimi, căci numărul copiilor care veneau să se joace cu noi creștea de la o zi la alta. Zilele începeau cu rugăciunea de dimineață, în cadrul căreia eram invitați să medităm la o temă, iar pe parcursul zilei să încercăm să o punem în practică, continuau cu micul dejun și cu prima sesiune de muncă, la care ne împărțeam în 3 grupe, câte o grupă pentru fiecare activitate. Astfel, aveam posibilitatea ca în fiecare zi să participăm la altă muncă. După 2 sau 3 ore de muncă, meritam cu toții un prânz copios și o mică pauză de relaxare, asta ca să ne încărcăm bateriile pentru următoarea sesiune de muncă, cea de după-amiază. Pe la ora 17:00 sau 18:00 începea Liturghia, un moment esențial al zilei de comuniune cu Dumnezeu     . Seara ne-o petreceam împreună fie jucându-ne, fie ascultând povești la focul de tabără, fie participând la atelierele gazdelor, unde am învățat să pictăm pe pânză sau să realizăm diferite obiecte din stică. Eu am făcut o cruce:

În altă seară gazdele ne-au învățat dansuri poloneze de societate și ne-am distrat copios dansând împreună cu oamenii locului, în timp ce într-o alta am ascultat cu băgare de seamă istoria locului, întrucât casa în care locuiam aparținuse unei familii nobile.

Zilele petrecute acolo par destul de asemănătoare, dar erau atât de diferite!! Prietenii noi, simplitatea locului, munca împreună, rugăciunile profunde, tradiționalul Magis Circle de fiecare seară, Liturghiile din natură, cercetarea cugetului, plimbările prin pădure sau prin Varșovia.. totul făcea ca fiecare zi să fie specială și minunată în același timp.

De asemenea, cu totul specială a fost plimbarea de o zi din Varșovia (zi în care copiii s-au întristat că nu au mai avut parteneri de joacă) în care am descoperit biblioteca verde:

Dar și alte locuri superbe din capitala Poloniei:

Tot în acest oraș am participat la ”Exhibition tour”, unde, timp de o oră, am experimentat viața din prisma unui orb. În urma acestei experiențe cu toții am realizat cât de norocoși suntem că putem vedea norii, chipul prietenilor, florile.. tot ce ne înconjoară. În acea seară, la Magis Circle, cuvintele pe care le auzeam cel mai des au fost apreciere și mulțumire.

Faptul că împărtășeam aceeași credință, uneori chiar și aceleași încercări, dificultăți, faptul că munceam împreună cot la cot pentru fericirea copiilor, ne-au făcut să simțim milostivirea Domnului și să cooperăm împreună în mod natural, fără temeri sau prejudecăți.

Experimentul s-a încheiat Sâmbătă, 23 Iulie, când ne-am continuat aventura în Czestochowa, de data aceasta alături de toți participanții. Seara am participat și ne-am bucurat de reprezentațiile prietenilor din celelalte țări la Festivalul Națiunilor. Aici suntem noi dansând

Apoi a urmat un moment de rugăciune și ultima cercetare a cugetului împreună, în care am retrăit momentele zilei, lăsând în mâinile Domnului momentele de cădere, dar și cele de bucurie. În ziua următoare ne-am bucurat să participăm la Sf Liturghie în cadrul căreia fiecare experiment și-a fluturat steagul ce reprezenta munca depusă de-a lungul celor 5 zile.

De asemenea, la ora 15:30 am pornit împreună cu prietenii din experimente în pelerinaj spre Jasna Gora, unde am participat la ultimul Magis Circle împreună și fiecare a rememorat întâmplările din Łucznica, am vorbit și despre relația noastră cu Dumnezeu, despre cât de mult ne-au ajutat momentele de rugăciune, de cercetare a cugetului, activitățile și conversațiile cu ceilalți în a ne apropia mai mult de El. Acela a fost și momentul despărțirii, un moment emoționant în  care unul din colegi a spus :”Divided by continents, united by memories” și asta ne-a ajutat să ne despărțim cu zâmbetul pe buze.

Spre seară am putut gusta din plin din Milostivirea Domnului deoarece la ora 20:00 a început Liturghia de Reconciliere, Domnul fiind prezent în persoana preoților pentru a ne asculta și ușura de poverile sufletului. Cât de dulce a fost momentul împăcării sub privirile protectoare și iubitoare ale Maicii Negre! Atât de dulce încât ce a urmat părea un vis: am vizitat-o pe Sf Maria în lăcașul de acolo și i-am cântat cum am știut noi mai bine, umplând atmosfera cu spiritul nostru tineresc.

Ziua de 25 Iulie a fost puțin tristă, asta pentru că era ultima zi de Magis, dar în același timp eram bucuroși pentru că avusesem parte de zile îmbelșugate de har, de dans, de muzică, de prietenie, de rugăciune și de vizitat. Urma să ne continuăm aventura în Cracovia, la Zilele Mondiale ale Tineretului.

2016-07-30 10.37.19

Cracovia a fost un oraș plin. Plin de activități spirituale: cateheze despre discernământ, Adorații, Liturghii la care puteai participa în diferite limbi, filme; dar și plin de activități turistice: am putut vizita castelul Wawel, cartierul evreiesc, fabrica lui Schindler, Biserica Franciscană, dar și cea Dominicană și multe alte locuri frumoase. A fost și plin de lume, circa 2 milioane și jumătate de oameni, dacă nu chiar mai mult.

Lăsând gluma la o parte, ne-am bucurat de ce a avut să ne ofere fiecare zi: de discursurile Papei Francisc ce ne-au dat curaj să ne trăim viața în Cristos, de pelerinajul spre campusul Misericordiae și de momentele de rugăciune cu Papa și cu ceilalți tineri, de momentele de comuniune și de împărtășire, de întâlnirile cu prietenii Magis, de bunătatea și generozitatea gazdelor. Pe scurt, ne-am bucurat și sărbătorit prietenia cu Dumnezeu.

Diana Farcaș

Exprimaţi-vă opinia