hram1

 

Duminică 31 iulie, iezuiții din Cluj au aniversat prin hramul Sfântului Ignațiu 460 de ani de la nașterea la cer a întemeietorului lor în cadrul celebrării euharistice a Învierii Domnului.
Aproape 400 de participanți, 10 preoți concelebranți și 1300 de sarmale la agapa ce a urmat sfintei liturghii, acestea sunt cifrele hramului Centrului Manresa din localitate. Însă ceea nu se poate contabiliza contează și mai mult: și anume că prietenii sfântului Ignațiu, fie laici ori persoane consacrate, din Cluj ori din împrejurimi, români sau maghiari, catolici ori de alte confesiuni, copii în cărucior sau bunici purtați de nepoți, devin încet încet o familie. O familie care se reunește în întregime poate doar o dată pe an, însă atunci o face din toată inima. Iar trupul unei familii, asemenea oricărei „litere”, nu poate prinde viață în absența unui spirit, în cazul nostru a spiritului ignațian, trăit și împărtășit în Biserică.

hram2

Vii mulțumiri tuturor celor care au trudit, colaborat și participat, dar în mod special celor care se împărtășesc din acest spirit, trăindu-l în fiecare zi, nu doar de ziua Sf. Ignațiu! La mulți ani tuturor ignațienilor și ignațienelor din România!
Cu recunoștință în Domnul,
Marius Taloș SJ

Exprimaţi-vă opinia