ZMT Cracovia: Peste un milion cinci sute de mii de tineri aşteptaţi la Cracovia – AFP
Călătoria apostolică în Polonia este a 15-a efectuată de papa Francisc, Polonia fiind a 23-a ţară pe care o vizitează pontiful de origine argentiniană. Papa Francisc merge pentru întâia oară în Polonia, ţară care nu este la prima experienţă de găzduire a Zilei Mondiale a Tinerilor.
În expunerea programului călătoriei, părintele Lombardi s-a oprit îndelung asupra legăturii intense dintre sfântul Ioan Paul al II-lea şi locuri pe care le va vizita şi papa Francisc, precum catedrala din Cracovia şi sanctuarul din Częstochowa, dense de semnificaţie istorică şi simboluri ale naţiunii, precum imaginea Maicii Domnului, de la Częstochowa, cunoscută cu numele de „Fecioara Maria Neagră”, după culoarea închisă a icoanei. Cea de a treia zi a călătoriei, vineri, 29 iulie, va fi dedicată vizitei în lagărele de concentrare naziste din teritoriul polonez: Auschwitz, aflat la circa 30 de kilometri de Cracovia şi, la mică distanţă, Birkenau.
P. Lombardi: „Amintim, desigur, că şi precedenţii doi pontifi au vizitat aceste locuri. Ioan Paul al II-le, în 1979, în cursul primei călătorii în Polonia, a celebrat o Sfântă Liturghie în apropiere de Auschwitz, în cadrul căreia a rostit omilia. Succesiv, Benedict al XVI-lea, la 28 mai 2006, a mers atât la Auschwitz 1 cât şi la Birkenau (Auschwitz 2), unde a ţinut un elocvent discurs, care nu a fost rostit în cadrul unei celebrări euharistice. A fost, aşadar, o formă diferită. Papa Francisc, după cum ne-a spus şi ne-a explicat, nu va spune cuvinte: va rămâne într-o tăcere îndurerată, a compasiunii şi a lacrimilor.” Despre această alegere, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun a precizat că este foarte apreciată de rabinul-şef al Poloniei.
O altă etapă a călătoriei papei Francisc este vizita, sâmbătă, 30 iulie, la mănăstirea din Cracovia unde a trăit şi unde este înmormântată sfânta Faustina Kowalska, căreia i se datorează devoţiunea în cinstea Milostivirii Divine. În aceiaşi zi, papa Francisc va merge la sanctuarul Ioan Paul al II-lea unde, seara, în Campusul Misericordae, adiacent sanctuarului, va avea loc veghea de rugăciune cu tinerii şi, duminică dimineaţă, momentul culminant al călătoriei, reprezentat de Sfânta Liturghie.
Referitor la tema securităţii, părintele Lombardi le-a comunicat jurnaliştilor că nu sunt probleme speciale şi nu există nicio informaţie potrivit căreia unele grupuri de tineri şi-ar fi anulat participarea. De asemenea, a precizat că în Polonia atmosfera este de absolută normalitate şi linişte. La Ziua Mondială a Tinerilor sunt aşteptaţi circa 800 de episcopi şi peste un milion cinci sute de mii de tineri.
RV/AM