01.07.2016, Creta (Catholica) – Chestiunea căsătoriei a fost obiect al dezbaterilor Sfântului și Marelui Conciliu al Bisericii Ortodoxe în zilele de 23 și 24 iunie 2016. Figura în ordinea de zi a Conciliului încă din anul 1961, cu titlul „Impedimente la căsătorie”. În acea vreme era vorba de a stabili aceleași reguli în ansamblul Bisericii Ortodoxe. De fapt, interzicerea căsătoriilor mixte a devenit o problemă deosebit de importantă pentru Ortodoxia contemporană, pentru că mulți credincioși ortodocși nu mai trăiesc în contexte confesionale omogene, desigur în diaspora, dar și în Orientul Mijlociu, unde conviețuirea dintre creștini este strânsă, mai ales în cadrul urban. Chestiunea a apărut suficient de importantă încât să figureze pe locul al doilea în ordinea de zi a Conciliului fixată în 1976. Puțin câte puțin importanța documentului a fost lărgită pentru a prezenta viziunea ortodoxă despre căsătorie. Așadar, cu titlul „Sacramentul căsătoriei și impedimentele sale”, documentul a fost inserat în ordinea de zi a Conciliului de către Sinaxa primaților din ianuarie 2016.

Prima parte a documentului, intitulată „Căsătoria ortodoxă”, prezintă principiile ortodoxe despre căsătorie. După ce a declarat că „instituția familiei este amenințată astăzi de fenomenul secularizării precum și de relativismul moral”, textul amintește că pentru căsătorie condiția indispensabilă este „unirea acceptată liber dintre un bărbat și o femeie”. Apoi adaugă o altă condiție preliminară pentru căsătoria creștină: „Credința în Isus Cristos, o credință pe care mirele și mireasa (bărbatul și femeia) trebuie să o împărtășească”. Făcând referință la Adam și Eva, apoi la nunta din Cana, documentul subliniază că „misterul unirii indisolubile dintre un bărbat și o femeie este imaginea unirii dintre Cristos și Biserică (cf. Ef 5,32)”. Așadar căsătoria creștină este „o mică biserică sau o imagine a Bisericii”, a cărei unitate este întemeiată pe „unitatea în Cristos, pentru ca, prin binecuvântarea iubirii conjugale prin Duhul Sfânt, perechea să poată reflecta iubirea dintre Cristos și Biserica sa”.

Afirmând: „căsătoria este inima familiei și familia este justificată de căsătorie”, documentul denunță „presiunea exercitată astăzi în societate pentru a se recunoaște noi forme de conviețuire, [care] constituie o reală amenințare pentru creștinii ortodocși”. Amintește în mod deosebit că „Biserica nu acceptă pentru membrii săi contracte de conviețuire între persoane de același sex sau de sex diferit, și de altfel nici o altă formă de conviețuire în afară de căsătorie”. Cât privește căsătoria civilă, ea constituie „un simplu act juridic de conviețuire convalidat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și de Biserica sa”. Așadar, creștinii care încheie această căsătorie trebuie „să fie tratați cu responsabilitatea pastorală cuvenită pentru a-i face să înțeleagă valoarea Sacramentului Căsătoriei și binecuvântările care derivă din el”. Enciclica acestui Conciliu completează aceste principii amintind dimensiunile ascetice și escatologice ale căsătoriei. Face asta amintind în mod oportun ritul oriental foarte sugestiv al încoronării: „Cununiile puse pe capetele soților în timpul celebrării Sacramentului fac referință la jertfă și la dăruirea lui Dumnezeu și la dăruirea soților între ei. Sugerează și viața din împărăția lui Dumnezeu, arătând referința escatologică a misterului iubirii”.

Partea a doua a documentului tratează despre impedimentele la căsătorie. Primul se referă la diferitele tipuri de rudenie prin consangvinitate, afinitate și adopție. Al doilea se referă la existența unei căsătorii „care nu este în mod irevocabil desfăcută sau anulată”, sau a unei „a treia căsătorii preexistente”. Căsătoria fiind definită mai sus ca „indisolubilă”, ar fi fost interesant dacă documentul ar fi dat o explicație teologică, canonică și pastorală a desfacerii la care face referință. Al treilea și al patrulea caz de impediment se referă la existența unui angajament monastic sau a unei hirotoniri sacerdotale deja primite, chiar dacă „preoția în sine nu constituie un impediment la căsătorie”.

În sfârșit, documentul declară că „o căsătorie între ortodocși și neortodocși este interzisă conform akribia canonică”, făcând referință la canonul 72 de la Conciliul al Cincilea-Șaselea din Trullan. Chestiunea căsătoriilor mixte a fost cea mai dezbătută înainte și în timpul Conciliului. Schița preconciliară stabilea că o asemenea căsătorie putea totuși să fie celebrată „din condescendență și iubire din partea bărbatului, cu condiția ca toți copiii născuți din această căsătorie să fie botezați și educați în Biserica Ortodoxă”. Această frază a fost criticată de unele Biserici, mai ales de Biserica din Georgia, care a cerut ștergerea ei, considerând că nici o dispoziție a unui Conciliu ecumenic nu putea fi modificată. De fapt, Sfântul și Marele Conciliu a eliminat această posibilitate generală în documentul final, preferând să combine trimiterea la akribia canonică cu posibilitatea de oikonomia decisă local: „Este important ca posibilitatea de a aplica oikonomia eclezială cu privire la impedimentele la căsătorie să fie decisă de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe autocefale, conform principiilor sfintelor canoane și într-un spirit de discernământ pastoral în vederea mântuirii omului”. Această dispoziție pare să se aplice și la linia următoare care se referă la căsătoria dintre ortodocși și necreștini, „absolut interzise conform akribia canonică”.

Obiectivul inițial al Conciliului, care era să unifice diferitele practici ecleziale în această materie, nu a fost deci obținut total, ci a fost o alegere înțeleaptă faptul de a fi lăsat Bisericilor locale misiunea de a găsi singure formele de aplicare a principiului oikonomia pentru căsătoriile mixte. Această trimitere la Bisericile locale în aplicarea principiului oikonomia se regăsește și în documentul conciliar despre post. În materie de căsătorii mixte, Bisericile locale acționează de fapt în contexte sociale și confesionale foarte diferite. De exemplu, Georgia este destul de omogenă din punct de vedere confesional și locuitorii săi emigrează puțin, în timp ce credincioșii din Biserica de Antiohia se află într-o situație de minoritate sau de diasporă. De altfel nu este o întâmplare dacă aceste două Biserici – din motive printre altele foarte diferite – nu au semnat documentul preconciliar în timpul Sinaxei primaților din ianuarie 2016.

Căsătoriile mixte dintre ortodocși și catolici, precum și botezul copiilor născuți din aceste căsătorii, au fost deja obiect al diferitelor acorduri locale, care diferă în funcție de context. De exemplu se poate cita acordul din 1971 între Episcopii catolici și ortodocși din Statele Unite sau cel pe care Patriarhii catolici și ortodocși din Orientul Mijlociu l-au semnat la Charfeh (Liban) în 1996, unde au stabilit că aceste căsătorii mixte vor fi celebrate în Biserica mirelui și că toți copiii născuți din aceste căsătorii vor fi botezați în Biserica tatălui. Se poate spera ca decizia Sfântului și Marelui Conciliu de a însărcina Bisericile locale să găsească singure formele de aplicare a principiului oikonomia la căsătoriile mixte să încurajeze încheierea altor acorduri locale. (Hyacinthe Destivelle, L’Osservatore Romano, 30 iunie 2016, traducere pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)

Sursa: vedeţi aici

Exprimaţi-vă opinia