26.06.2016, Creta (Catholica) – Sfântul și Marele Conciliu al Bisericii Ortodoxe a dedicat o parte a dezbaterilor sale din 22 și 23 iunie 2016 chestiunii postului, inclusă în agendă încă de la începutul pregătirii sale. În 1961 se gândea să se adapteze regulile postului, inspirate în mare parte din idealul monastic, la condițiile de viață ale credincioșilor. Cu titlul „Adaptarea regulamentului postului la exigențele epocii noastre”, primele schițe ale documentelor preconciliare despre această temă propuneau reguli generale scurtând sau făcând mai puțin rigide unele posturi.

A treia conferință panortodoxă preconciliară din 1986 a publicat pentru prima dată documentul examinat în aceste ultime zile de Conciliu, cu un titlu nou: [Importanța postului și respectarea lui astăzi[. Schimbarea titlului era semnificativă: accentul nu mai era pus pe adaptarea regulilor – ceea ce rămâne oricum un element important al documentului actual – ci pe importanța postului în viața spirituală a creștinului. Așadar adaptarea nu ar fi trebuit să aibă loc printr-o modificare a regulilor, ci prin aplicarea principiului oikonomia, adică făcând mai puțin rigidă aplicarea regulii canonice (akribia) pentru binele spiritual al credincioșilor, caz cu caz. În ianuarie 2016, Sinaxa primaților a inserat această temă pe locul al patrulea în ordinea de zi a Conciliului.

Postul „este o instituție foarte veche […] stabilită încă din paradis”. Cu acest citat din Sfântul Vasile începe documentul, care declară că postul este „expresia cea mai bună a idealului ascetic al Ortodoxiei” și amintește că Biserica Ortodoxă „a proclamat mereu marea valoare a postului pentru viața spirituală a omului și pentru mântuirea sa”. Bazându-se pe izvoarele biblice și apostolice ale postului, și mai ales pe „semnificația sa cristologică”, documentul afirmă că „toți credincioșii sunt chemați să se conformeze, fiecare după propriile puteri și după propriile posibilități, însă fără a avea libertatea de a ignora această instituție sacră” cu scopul de „a ajunge la theosis în timpul vieții lor”. De fapt, „este imposibil a avea acces la viața spirituală ortodoxă fără lupta spirituală a postului”. Postul, continuă textul, este legat de rugăciune, de căință și de binefacere, „mai ales în epoca noastră în care împărțirea inegală și nedreaptă a bunurilor ajunge să priveze popoare întregi de pâinea lor cea de toate zilele”. Însă „a posti nu înseamnă a se abține pur și simplu de la unele alimente precise”: de fapt, „abstinența de la unele alimente și frugalitatea […] constituie elementele vizibile ale acelei lupte spirituale care este postul”.

Textul amintește de posturile prescrise de Biserica ortodoxă. Este vorba despre patru perioade ale anului liturgic care precedă sărbătoarea de Paști (Postul Mare), a Sfinților Apostoli Petru și Paul, a Adormirii Maicii Domnului, respectiv a Crăciunului, dar și posturile de o zi legate de Înălțarea Sfintei Cruci, ajunul Epifaniei și Tăierea capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, și posturile din timpul săptămânii de miercuri și vineri. În sfârșit, documentul amintește exigența postului euharistic (înainte de miezul nopții), precum și binefacerile spirituale ale postului „în semn de căință, pentru realizarea unui vot spiritual, pentru succesul unei intenții sfinte, într-o perioadă de ispită, pentru a însoți o rugăciune către Dumnezeu, înainte de botez (cel al adulților), înainte de hirotonire, în caz de pocăință, în timpul sfintelor pelerinaje și în alte cazuri asemănătoare”.

Totuși, precizează textul, „cu îngăduință pastorală” Biserica Ortodoxă aplică și „principiul ecleziastic de oikonomia”. De fapt, „astăzi este o realitate de fapt că mulți credincioși, fie din neglijență fie din cauza condițiilor de viață, oricare ar fi ele, nu respectă toate prescrierile care se referă la post”. Aceste cazuri, „fie ele generale sau individuale”, trebuie să fie tratate de Biserică „cu grijă pastorală”. Biserica „lasă așadar Bisericilor Ortodoxe locale grija de a fixa măsura de economie milostivă și de indulgență de aplicat cu scopul de a ușura «povara» posturilor sacre pentru cei cărora le este greu să respecte tot ceea ce prescriu acestea, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiții de muncă, și așa mai departe), fie din motive generale (condiții climatice, dificultăți de a găsi unele alimente de post)”.

Cum se poate vedea, documentul nu aduce nici o schimbare la regulile ortodoxe referitoare la post: dimpotrivă, le confirmă și le promovează. Cât privește posibilitatea de a le face mai puțin rigide, dă dovadă de realism: mai degrabă decât să fixeze reguli generale, cum fusese prevăzut, lasă fiecărei Biserici locale grija de a fixa, prin aplicarea principiului de oikonomia, eventuale adaptări în funcție de context.

De la publicarea sa în 1986, textul în practică nu a fost modificat și, dintre toate textele preconciliare, este unicul care nu a fost contestat în aceste ultime luni de o Biserică autocefală sau alta. Din momentul primei sale publicări, teologul ortodox Olivier Clément sublinia necesitatea, legat de a vorbi despre post, „de a folosi limbajul contemporan, deosebit de sugestiv, al dorinței și al necesității: a limita necesitățile pentru a elibera dorința, care este dorință de Dumnezeu”. Continua spunând: „Într-o civilizație înconjurată de nimic și în care mulți caută căile tăcerii, ale păcii profunzimilor, ale unei conștiințe a trupului, a vorbi despre asceză ar permite să se ducă departe mărturia ortodoxiei, actualizând imensa experiență spirituală de care ea dispune”.

Documentul Sfântului și Marelui Conciliu despre post este o profundă mărturie a tradiției ascetice ortodoxe și o încurajare pentru toți creștinii. Această mărturie este deosebit de necesară într-o epocă marcată în același timp de o cultură consumistă și de căutarea unui stil de viață mai moderat și mai frugal. Lărgind perspectiva la raportul creștinului cu trupul său și cu creația, suntem tentați să facem un paralelism cu enciclica Laudato si’ a Papei Francisc, care în ea lansează un apel la sobrietate: „Sobrietatea, trăită cu libertate și conștiință, este eliberatoare. Nu este mai puțin viață, nu este intensitate scăzută, ci complet contrariul” (nr. 223).

Acest paralelism este și mai justificat deoarece Papa Francisc, la începutul enciclicei sale, îl citează pe Patriarhul ecumenic Bartolomeu, care „ne-a propus să trecem de la consum la jertfă, de la aviditate la generozitate, de la risipă la capacitatea de a împărtăși, într-o asceză care «înseamnă a învăța să dăm, și nu pur și simplu să renunțăm. Este un mod de a iubi, de a trece treptat de la ceea ce eu vreau la ceea ce are nevoie lumea lui Dumnezeu»” (nr. 9). (Hyacinthe Destivelle, L’Osservatore Romano, 26 iunie 2016, traducere pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Sursa: Ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia