Mii de enoriaşi catolici au luat parte în ziua de 5 iunie la hramul Diecezei Romano Catolice de Satu Mare, cu ocazia celebrării Preasfintei Inimi a lui Isus, manifestare ce s-a desfășurat în P-ța Libertății, în fața Catedralei Romano-Catolice. Majoritatea pelerinilor au fost din Satu Mare dar și din Ungaria, respectiv Ucraina.

Respectul şi devoţiunea în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus are rădăcini în trecut, de mai mult de un secol în dieceză, fiind introdus de Societatea lui Isus – ordinul iezuit. Centrul iezuiţilor, biserica Calvaria a devenit astfel şi locul Sfintelor Liturghii de fiecare an, celebrate cu prilejul sărbătorii Preasfintei Inimi a lui Isus. La fel şi anul acesta în biserica Calvaria au avut loc încă de la orele dimineții de duminică, Sfintele Liturghii de limba română celebrate de Pr. Diacu Anton, preot al Diecezei Romano Catolice de Iaşi şi de limba germană celebrată de Pr. Tatár Zoltán János, paroh de Dindeştiu Mic.

Sfânta Liturghie de limba maghiară are loc din 1999 în Piaţa din faţa Catedralei, unde a fost celebrată şi anul acesta de Dr. Székely János, episcop auxiliar de Esztergom-Budapest.

Circulaţia rutieră a fost închisă în Piaţa Libertăţii, unde după oficierea slujbei, credincioşii au înconjurat parcul, preoţii purtând simbolurile Preafintei Inimi a lui Isus.

Exprimaţi-vă opinia