04.06.2016, Vatican (Catholica) – Veronica Cantero Burroni, de 14 ani, și-a împlinit miercuri un vis, când l-a putut vedea pe Papa Francisc. Acesta i-a oferit o îmbrățișare caldă la sfârșitul audienței generale din 1 iunie. Tânăra trăiește în orașul argentinian Campana și se deplasează într-un scaun de rotile datorită unei boli neurologice. Aceasta nu a oprit-o din a scrie și publica cinci cărți. Una dintre ele este intitulată „Hoțul de umbre”, iar pe 30 mai, la Napoli, a primit premiul „Elsa Morante pentru tineri”, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din Italia.

Vorbind pentru cotidianul argentinian La Nación, Veronica a declarat că i-a spus Papei că îl iubește mult. „Iar el mi-a spus că a aflat că sunt foarte bună la scris și mi-a cerut să mă rog pentru el. Și prin îmbrățișarea sa am înțeles că mă iubește foarte mult.” Tânăra i-a dat un exemplar din a cincea ei carte, cu o dedicație specială. „La o întâlnire cu tinerii din Cuba, a spus că noi toți avem un ochi de carne și un ochi de sticlă: ochiul de carne pentru a vedea realitatea care ne înconjoară, și ochiul de sticlă pentru a visa. Astfel i-am dedicat cartea, spunându-i că îi mulțumesc că m-a învățat să folosesc ochiul de sticlă, deoarece acest lucru pentru mine era visul ce îl trăiam, precum și pentru folosirea ochiului de carne”, a spus ea.

Veronica a fost însoțită de mama ei, Cecilia Ravines, care a spus că „ceea ce este frumos este că limitele ei fizice nu o opresc”.

Exprimaţi-vă opinia