Papa Francisc, la jubileul preoților în Anul Sfânt al Milostivirii, vineri, 3 iunie 2016, solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus. – REUTERS

RV 03 iun 2016. A căuta, a include și a se bucura, sunt cele trei cuvinte cheie pe care papa Francisc le-a prezentat la predica Sfintei Liturghii celebrată vineri, 3 iunie 2016, în solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus, cu ocazia jubileului preoților din Anul Sfânt al Milostivirii. Sfântul Părinte a îndreptat atenția miilor de preoți și seminariști spre două inimi: inima lui Isus, Bunul păstor, și inima preotului. Au luat parte și mai mulți preoți români, printre care și mons. Anton Lucaci, care prezintă săptămânal considerațiile omiletice la Radio Vatican.

  ”Inima Bunului păstor”, a spus Pontiful la predica Sfintei Liturghii, ”nu este doar inima care este milostivă față de noi, dar este milostivirea însăși. Aici strălucește iubirea Tatălui, aici mă simt sigur că sunt primit și înțeles așa cum sunt, aici, cu toate limitele și păcatele mele, gust certitudinea de a fi ales și iubit”. Pentru a ajuta inima preoților să ardă de caritatea lui Isus, Bunul păstor, papa Francisc a scos în evidență trei acțiuni sugerate de lecturile biblice ale solemnității: a căuta, a include și a se bucura.
Papa Francisc: ”A căuta. Profetul Ezechiel ne-a amintit că Dumnezeu însuși caută oile sale (34,11.46). El, spune Evanghelia, «merge în căutarea celei pierdute» (Lc 15,4), fără a se teme de pericole, fără reținere se aventurează în afara locurilor de pășune și în afara orarului de lucru. (…) Iată inima care caută: este o inimă care nu privatizează timpii și spațiile. Vai de păstorii care privatizează slujirea lor! (…) Păstorul după inima lui Dumnezeu nu își apără comoditatea proprie, nu este preocupat de protejarea bunului său nume, dar va fi calomniat, asemenea lui Isus. Fără să se teamă de critici, este dispus să riște, din dorința de a-l imita pe Domnul său: «Fericiți sunteți când vă vor insulta, vă vor persecuta» (Mt 5,11)”.

Păstorul după inima lui Isus, a continuat papa la predică, are inima liberă pentru a renunța la ale sale, nu este ”contabil al spiritului”, nici ”inspector al turmei și se dedică misiunii nu în proporție de 50 sau 60%, ci cu toată ființa sa. Mergând în căutare, găsește și găsește pentru că riscă. Dacă păstorul nu riscă, nu găsește”.

A doua acțiune, a include, face trimitere la Cristos care iubește și cunoaște oile sale, pentru ele își dă viața și nici una dintre ele nu-i este străină. Turma sa este familia sa și viața sa. Nu este un șef temut de oi, ci un păstor care merge împreună cu ele, le cheamă pe nume și dorește să le adune și pe cele care încă nu locuiesc cu el (cf. In 10,3-16).
Papa Francisc: ”La fel este și preotul lui Cristos: este uns pentru popor, nu pentru a-și alege proiectele proprii, ci pentru a fi apropiat de lumea concretă pe care Dumnezeu i-a încredințat-o prin intermediul Bisericii. Nimeni nu este exclus din inima sa, din rugăciunea sa și din zâmbetul său. Cu privire iubitoare și inimă de tată, primește, include și, când trebuie să îndrepte, o face întotdeauna pentru a apropia; nu disprețuiește pe nimeni, dar pentru toți e gata să-și murdărească mâinile. Bunul păstor nu cunoaște mănuși”.

În fine, a treia acțiune sugerată de lecturile biblice: a se bucura. Păstorul, se spune în Evanghelie (Lc 15,5), este ”plin de bucurie”.
Papa Francisc: ”Bucuria lui Isus, Bunul păstor, nu este o bucurie pentru sine, ci o bucurie pentru alții și împreună cu alții, bucuria adevărată a iubirii. Aceasta este și bucuria preotului. El este transformat de milostivirea pe care o dăruiește gratuit. În rugăciune descoperă mângâierea lui Dumnezeu și experimentează că nimic nu este mai puternic decât iubirea sa. De aceea, el este senin în sufletul său, este fericit să fie un canal de milostivire și să-l apropie pe om de inima lui Dumnezeu. Tristețea pentru el nu este normală, dar numai trecătoare, duritatea îi este străină, pentru că este păstor după inima blândă a lui Dumnezeu”.

La încheierea predicii sale, papa Francisc și-a exprimat gratitudinea pentru ”da”-ul preoților prezenți și pentru cel spus în tăcerea de fiecare zi, pe care numai Domnul îl cunoaște: ”vă mulțumesc pentru da-ul vostru în a vă dărui viața uniți lui Isus: aici se află izvorul limpede al bucuriei noastre”.

Jubileul preoților și seminariștilor în Anul Sfânt al Milostivirii s-a desfășurat la Roma de la 1 la 3 iunie 2016, având în program și o zi de reculegere (2 iunie), cu trei meditații prezentate de papa Francisc în tot atâtea bazilici papale pentru actualii și viitorii slujitori ai altarului.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia