30.05.2016, Vatican (Catholica) – După ce a devenit primul Papă autor al unei cărți pentru copii, la începutul acestui an, Papa Francisc va veni în curând cu o alta, bazată pe răspunsuri date la întrebări puse de adolescenți și tineri printr-o nouă platformă online. Vorbind la Întâlnirea Mondială a Directorilor de la Scholas Occurrentes (27-29 mai), jurnalistul italian Tiziana Lupi a explicat ideea din spatele cărții, care, susține ea, deschide o poartă de dialog cu tinerii.

Organizația a fost fondată de Papa Francisc în august 2013, ca o inițiativă de încurajare a integrării sociale și a culturii întâlnirii, prin tehnologie, artă și sport. Fundația a organizat câteva evenimente în Vatican, inclusiv două sesiuni „Google hangout” cu Papa Francisc, precum și o inițiativă pro-pace în 2014. Atât Richard Gere cât și George Clooney au fost prezenți pe 29 mai la întâlnirea dintre Papă și participanți. Lupi, care lucrează pentru publicația Mondadori, a spus că apariția noii cărți reprezintă efortul organizației de a crea o nouă platformă „care să permită tinerilor din lumea întreagă, din toate clasele sociale, de orice religie, să îi pună Papei Francisc întrebări fără filtre”. Dacă de obicei jurnaliștii îi pun întrebări Papei, acum vor fi tinerii care își vor deschide inimile spre Papă prin pagina „Ask Pope Francis” (Întreabă-l pe Papa Francisc), care se găsește la adresa: askpopefrancis.scholasoccurrentes.org/pope-francis/tutti.

Din moment ce desigur vor fi prea multe întrebări pentru a le include pe toate în carte, doar anumite întrebări, care vor fi considerate ca venind din inimă, vor fi selectate. „Le vom alege pe cele care par mai mult a veni din inimă și care să îi permită Papei Francisc să atingă teme despre care nu a mai vorbit până astăzi”, a spus Lupi, adăugând că cel mai probabil cartea va apărea în octombrie sau noiembrie. La întâlnirea cu Papa Francisc de duminică a fost prezentată nu doar platforma pentru proiectul cu cartea, numit în italiană „Chiedete”, dar și alte proiecte și inițiative

Exprimaţi-vă opinia