Papa Francisc25.05.2016, Vatican (Catholica) – Pentru Papa Francisc, rugăciunea nu este nici o „baghetă magică” de folosit atunci când dorim ceva, nici ceva ce să facem doar când simțim cheful, ci o forță care ne susține credința în momentele dificile. „Isus spune că trebuie ‘să ne rugăm mereu și să nu ne descurajăm’”, a explicat Pontiful la audiența generală de astăzi. Punctul de plecare al catehezei a fost pasajul biblic cu văduva și judecătorul (Lc 18,1-18).

Acesta, a amintit Sfântul Părinte, era „nedrept, fără scrupule, care nu ținea cont de Lege ci făcea ceea ce voia, în funcție de interesul său”. Și tocmai lui i se adresează văduva, cerând dreptate. „În fața indiferenței judecătorului, văduva recurge la unica sa armă: să continue cu insistență să îl deranjeze, prezentându-i cererea sa de dreptate. Și tocmai cu această perseverență ajunge la scopul său. De fapt, judecătorul, la un moment dat, o ascultă, nu pentru că este mișcat de milostivire, nici pentru că îi impune asta conștiința; pur și simplu admite: ‘pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuși dreptate văduvei acesteia ca să nu vină și să mă tot bată la cap’.”

Papa Francisc a tras două concluzii: „dacă văduva a reușit să îl convingă pe judecătorul necinstit cu cererile sale insistente, cu cât mai mult Dumnezeu, care este Tată bun și drept, ‘nu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi și noapte către el’; și în afară de aceasta, nu îi va ‘face să aștepte’, ci va acționa ‘îndată’”. A admis că „cu toții simțim momente de oboseală și de descurajare, mai ales când rugăciunea noastră pare ineficace. Însă Isus ne asigură: spre deosebire de judecătorul necinstit, Dumnezeu îi ascultă îndată pe fiii Săi, chiar dacă aceasta nu înseamnă ca să facă asta în timpurile și în modurile pe care le-am vrea noi. Rugăciunea nu este o baghetă magică! Ea ajută să păstrăm credința în Dumnezeu ca să ne încredem în El și atunci când nu îi înțelegem voința. În aceasta, însuși Isus – care se ruga mult! – ne este exemplu.”

Cateheza s-a încheiat amintindu-se întrebarea: „‘Dar, când va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pământ?’ (v. 8). Și cu această întrebare toți suntem puși în gardă: nu trebuie să încetăm rugăciunea chiar dacă nu este corespunzătoare. Rugăciunea este cea care păstrează credința, fără ea credința șovăie! Să îi cerem Domnului o credință care să devină rugăciune neîncetată, perseverentă, ca aceea a văduvei din parabolă, o credință care se hrănește din dorința venirii Sale. Și în rugăciune să experimentăm compasiunea lui Dumnezeu, care ca un Tată vine în întâmpinarea fiilor Săi plin de iubire milostivă.”

După audiență Pontiful a făcut apel la protejarea copiilor, în contextul Zilei Mondiale a Copiilor Dispăruți, fondată de președintele american Ronald Regan în 1983, marcată de atunci an de ani pe 25 mai. „Este o datorie a tuturor de a-i ocroti pe copii, mai ales pe cei expuși riscului ridicat de exploatare, trafic și conduite deviante. Doresc ca autoritățile civile și religioase să poată zdruncina și sensibiliza conștiințele, pentru a evita indiferența în fața suferinței copiilor singuri, exploatați și îndepărtați din familiile lor și din contextul lor social, copii care nu pot să crească senin și să privească spre viitor cu speranță. Îi invit pe toți la rugăciune pentru ca fiecare dintre ei să revină la afectul celor dragi ai săi.”

A oferit de asemenea rugăciuni pentru cele peste 160 de persoane ucise luni în atacuri coordonate în orașele Jableh și Tartus din Siria. „Îi îndemn pe toți să îl rugăm pe Tatăl milostiv și pe Sfânta Fecioară Maria pentru ca să dăruiască odihnă veșnică victimelor, mângâiere rudelor și să convertească inima celor care seamănă moarte și distrugere.”

Exprimaţi-vă opinia