Thomas Becket25.05.2016, Roma (Catholica) – O relicvă a Sf. Thomas Becket, Arhiepiscopul englez din secolul al XII-lea care a fost ucis la altarul din Catedrala din Canterbury, se întoarce acasă săptămâna aceasta, din Ungaria, unde au fost venerate ca un simbol puternic al luptei Bisericii pentru libertatea religioasă. Relicva, un mic fragment de os, se consideră că a fost dusă în Ungaria la scurt timp după asasinare și a fost păstrată timp de opt secole în Bazilica din Esztergom. Uciderea lui Becket de către patru cavaleri, în decembrie 1170, a marcat sfârșitul dramatic al unei lungi dispute cu regele Henry al II-lea și începutul unei tradiții populare a pelerinajelor la mormântul lui.

Sub Henry al VIII-lea, sanctuarul său a fost distrus și numele lui înlăturat din calendarul Bisericii din Anglia, cu toate acestea astăzi el este văzut ca un semn al moștenirii creștine comune și un simbol puternic al acelor martiri moderni care sunt persecutați pentru credința lor. Președintele Ungariei se va alătura liderilor catolici și anglicani pentru celebrări atât în Catedrala Westminster cât și în Abația Westminster, înainte ca relicva să meargă la Catedrala din Canterbury. Cardinalul Vincent Nichols va prezida Liturghia pentru a primi relicva în Catedrala Westminster.

El a declarat că această inițiativă aparține Cardinalului maghiar Peter Erdo și guvernului maghiar, deoarece aceste relicve s-au aflat acolo, imediat după moartea lui Becket, și au fost un important focar pentru viața catolică, în special în timpul dominației comuniste. Cardinalul a arătat că Becket a apărat cu fermitate drepturile Bisericii și în particular ale clerului în bătălia care se ducea în probleme juridice între Biserică și stat. Mai târziu, în timpul Reformei, când Henry al XIII-lea a dorit să șteargă sărbătoarea și amintirea lui Becket, preoții catolici care veneau în Anglia și își riscau viețile au apelat la Becket ca patron al lor. Astăzi devoțiunea față de Becket a crescut, oamenii văzând în viața lui „o dedicare totală pentru slujirea preoțească și în cazul lui episcopală, care îi inspiră pe preoții de astăzi”.

După celebrările din Catedrala Westminster și Abația Westminster, relicva va merge la sfârșitul săptămânii în Canterbury și va fi primită în Catedrală, după o procesiune prin centrul orașului. Cardinalul a spus că acest eveniment a fost „prefigurat într-un fel de vizita Papei Ioan Paul al II-lea”, care a îngenuncheat în rugăciune împreună cu Arhiepiscopul de atunci de Canterbury, Robert Runcie, la locul în care a fost martirizat Becket. Acea întâlnire, a spus el, a fost „începutul unei importante vindecări și înaintări spre un timp de împărtășire și stimă” pentru cei care au fost eroici în credința lor.

Exprimaţi-vă opinia