16.05.2016, Vatican (Catholica) – Deși păcatul ne separă de Dumnezeu, Papa Francisc a subliniat că în sărbătoarea Rusaliilor nu am fost lăsați orfani, ci mulțumită lui Isus Cristos și darului Duhului Sfânt ne putem împăca cu Domnul și continua să trăim ca niște copii ai Săi. „Țelul central al misiunii lui Isus, care a culminat în darul Duhului Sfânt, era reînnoirea relației noastră cu Tatăl, o relație ruinată de păcat; să ne scoată din starea de orfani și să ne redea starea de fii”, a afirmat Sfântul Părinte pe 15 mai. Am fost făcuți pentru a fi copiii lui Dumnezeu, este în ADN-ul nostru, a explicat el, subliniind că „Duhul este dat nouă de Tatăl și ne conduce înapoi la Tatăl”.

Îmbrăcat în veșmintele tradiționale solemnității Rusaliilor, care amintește de coborârea Duhului Sfânt asupra Mariei și a Apostolilor, Papa Francisc a celebrat ieri Liturghia în Bazilica San Pietro. Citând din scrisoarea Sf. Paul către Romani, le-a spus celor prezenți că „toți cei care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu; căci nu ați primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci ați primit Duhul înfierii”. Pontiful a explicat: „Toată opera mântuirii este o operă de re-generare, în care paternitatea lui Dumnezeu, prin darul Fiului și al Duhului Sfânt, ne eliberează de starea de orfani în care am căzut. Și în timpul nostru se întâlnesc diferite semne ale acestei condiții a noastre de orfani: acea singurătate interioară pe care o simțim și în mijlocul mulțimii și care uneori poate deveni tristețe existențială; acea presupusă autonomie de Dumnezeu, care este însoțită de o anumită nostalgie a apropierii sale; acel răspândit analfabetism spiritual datorită cărui ne simțim incapabili să ne rugăm; acea dificultate de a simți adevărată și reală viața veșnică, drept plinătate de comuniune care încolțește aici și îmbobocește dincolo de moarte; acea trudă de a-l recunoaște pe celălalt ca frate, deoarece este fiu al aceluiași Tată; și alte semne asemănătoare.”

A fi copilul lui Dumnezeu este „vocația noastră primordială” și contrazice toate aceste semne, a spus el, subliniind că această relație a fost ruinată de păcat și refăcută de jertfa singurului Fiu al lui Dumnezeu, Isus Cristos. „Din imensa dăruire de iubire care este moartea lui Isus pe cruce a ieșit pentru toată omenirea, ca o imensă cascadă de har, revărsarea Duhului Sfânt. Cine se cufundă cu credință în acest mister de regenerare se renaște la plinătatea vieții filiale.” Promisiunea că nu vom rămâne orfani l-a condus pe Papa să vorbească și despre Maria. „Mama lui Isus este în mijlocul comunității discipolilor adunate în rugăciune: este amintirea vie a Fiului și invocarea vie a Duhului Sfânt. Este Mama Bisericii. Mijlocirii sale îi încredințăm în mod deosebit pe toți creștinii, familiile și comunitățile care în acest moment au mai mare nevoie de forța Duhului Mângâietor, Apărător și Consolator, Duh al adevărului, al libertății și al păcii.”

Pontiful a încheiat afirmând: „Consolidând relația noastră de apartenență la Domnul Isus, Duhul ne face să intrăm într-o nouă dinamică de fraternitate. Prin Fratele universal, care este Isus, putem să ne relaționăm cu ceilalți în mod nou, nu ca orfani, ci ca fii ai aceluiași Tatăl bun și milostiv. Și aceasta schimbă totul! Putem să ne privim ca frați și diferențele noastre nu fac decât să înmulțească bucuria și uimirea de a aparține acestei unice paternități și fraternități.”

Imagini

Exprimaţi-vă opinia