Papa Francisc, la Sfânta Liturghie, 3 mai 2016 – OSS_ROM

3 mai 2016. Isus este “calea cea dreaptă” a vieții creștine și este important să se verifice constant dacă este urmată în mod coerent sau dacă trăirea credinței s-a blocat sau s-a rătăcit de-a lungul străzii: acesta este esența principalei reflecții care a însoțit omilia papei Francisc, din cadrul Sfintei Liturghii celebrată marți dimineață (3 mai a.c.), în capela Casei Sfânta Marta.

Descriind viața creștină ca pe un traseu de-a lungul căruia se întâlnesc diferite tipuri de creștini, papa Francisc a alcătuit rapid o listă care include felurite tipuri de creștini: creștini-mumii, creștini-vagabonzi, creștini-încăpățânați, creștini rămași la jumătatea străzii, blocați acolo de încântarea trezită de vreun peisaj. Însă, creștinii incluși în aceste categorii, au uitat că unica stradă justă este Isus, după cum amintește textul Evangheliei după sfântul Ioan, capitolul 14, din Liturghia zilei.

Examinând una dintre tipologiile de creștini care nu înaintează, rămânând oarecum îmbălsămați, pontiful a spus:
“Un creștin care nu merge, care nu înaintează, este un creștin necreștin, în sensul că nu trăiește asemenea unui creștin”, a spus papa explicând că a sta pe loc în existența creștină împiedică înflorirea fericirilor în viața sa, nefăcând faptele de milostivire. Un astfel de creștin, a spus pontiful, este asemenea unei mumii spirituale.

Succesiv, papa Francisc s-a referit și la categoria de creștini care nu stau pe loc dar care nu știu în ce direcție merg, ajungând să piardă orientarea, și să rătăcească într-un soi de labirint fără ieșire. “Sunt rătăcitori în viața creștină, vagabonzi. Viața lor constă în a umbla când într-o parte când în alta pierzând astfel frumusețea apropierii de Isus”, a mai spus pontiful îndemnându-ne să ne întrebăm cărei categorii de creștini îi aparținem. Suntem blocați pe calea credinței sau înaintăm pe calea lui Isus? Îndemnul papei este de a-i cere Duhului Sfânt harul de a merge mereu înainte pe calea Sa, făcând astfel încât Fericirile și operele de milostenie să devină concrete.

RV/AM

Exprimaţi-vă opinia