Între 27 aprilie și 2 mai, fratele Alois – prior al comunității din Taizé – împreună cu alți frați din cadrul comunității și un grup de 150 de tineri din diferite țări europene fac un pelerinaj la București. – AFP
Ca și în cazul altor întâlniri organizate de către comunitate, tinerii vor lua parte la viața uneia din parohiile din oraș, participând la celebrările din Săptămâna Sfântă. Pelerinii vor fi primiți în casele credincioșilor, unde vor putea cunoaște în mod direct tradițiile românești legare de Sărbătoarea Paștelui. Pelerinajul prevede de asemenea vizite, ateliere de lucru, și reuniuni organizate, dar și momente de rugăciune și întâlniri cu creștini din alte biserici.
Evenimentul de la București reprezintă un semn al respectului reciproc și al speranței că într-o zi bisericile creștine vor putea fi alături într-un mod autentic și real.
La Pelerinajul încrederii de la București participă și tineri din Dieceza de Iași. În comunicatul transmis cu această ocazie de Oficiul pentru Pastorația Tineretului se citește: “Spiritul ecumenic al Comunității din Taizé ne îndeamnă și pe noi, tinerii din Dieceza de Iași, să ne alăturăm acestei inițiative și să participăm la pelerinajul încrederii la București. Astfel vom putea trăi bucuria învierii lui Isus împreună cu tinerii ortodocși, participând la rugăciunea specifică a Comunității din Taizé și la alte momente de comuniune.”
Programul pelerinajului la București include și un moment de rugăciune, cu cântări ale comunității din Taizé, duminica, 1 mai, ora 20:00, la catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif”, din capitală.
Fratele Alois, actualul prior al Comunității din Taizé, nu este la prima vizită în România: în 2007, a participat la Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu; în 2008, a vizitat Bucureștiul, Iașul și Clujul; în 2011, a trecut din nou prin cele trei mari orașe, vizitând de asemenea două regiuni din nord-vestul României: Maramureșul și Banatul.
RV/AM