Papa Francisc17.04.2016, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a afirmat că familia trece printr-o criză, iar aceasta este o problemă mai gravă decât împărtășania pentru divorțații recăsătoriți. A mai susținut că presa s-a concentrat prea mult pe această problemă secundară în timpul Sinodului, dar și în relatarea privind recentul său document. Afirmațiile au fost făcute în fața jurnaliștilor care l-au însoțit în zborul de întoarcere din Lesbos, Grecia, pe 16 aprilie.

Un reporter de la publicația franceză Le Figaro l-a întrebat de ce exortația „Amoris Laetitia” tratează tema accesului la Euharistie al divorțaților recăsătoriți într-o notă de subsol. Răspunzând, Papa Francisc a amintit ceea ce Papa Benedict al XVI-lea spunea în februarie 2013: că în timpurile recente au fost două Concilii – cel desfășurat în Bazilica San Pietro, respectiv Conciliul din mass-media. „Când am convocat primul Sinod, prima preocupare pentru presă a fost împărtășirea divorțaților recăsătoriți, iar eu, pentru că nu sunt sfânt, am fost deranjat de aceasta și m-am întristat”, a spus Pontiful. „Chiar nu se înțelege că nu acest fapt este important? Nu se înțelege că în fapt familia trece printr-o criză, nu înțelegem că rata de nașteri în Europa ajunge să ne facă să plângem? Iar familia este baza societății. Nu se înțelege că tinerii nu vor să se căsătorească? Nu se înțelege că lipsa locurilor de muncă înseamnă că o mamă își ia două locuri de muncă și copilul crește singur? Acestea sunt problemele mari.”

A explicat că acest aspect se află tratat într-o notă de subsol pentru că a fost abordat în exortația apostolică „Evangelii Gaudium” din 2013. Amintim că „Amoris Laetitia” este exortația post-sinodală publicată de Papa pe 8 aprilie, ca urmare a Sinoadelor Episcopilor pe tema familiei din 2014, respectiv 2015. Într-o altă întrebare, Francis X. Rocca de la Wall Street Journal, a dorit să știe de la Papa dacă exortația a deschis noi căi de acces la Euharistie. „Al putea spune că da, multe. Dar acest răspuns ar fi prea îngust. Vă recomand să citiți prezentarea făcută de Cardinalul Schonborn, care este un mare teolog. A fost secretar al Congregației pentru Doctrina Credinței și știe doctrina foarte bine. În acea prezentare veți găsi răspunsul.”

Exprimaţi-vă opinia