Papa Francisc s-a întâlnit vineri, 8 aprilie 2016, cu membri ai asociației americane, Papal Foudation – OSS_ROM


 10 aprilie 2016. Împlinirea unei fapte de milostivire față de cine se află în dificultate este un mod de a răspândi în lume îmbrățișarea divină și nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu: a subliniat papa Francisc în discursul adresat membrilor asociației “Fundația Papală” care, de aproximativ 30 de ani, susține proiectele caritative în întreaga lume, în numele Papei.
 Întâlnirea a avut loc vineri, 8 aprilie, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, grupul consistent de 220 de membri – administratori și colaboratori ai fundației americane –  prezent la Roma cu ocazia pelerinajului anual la mormintele apostolilor.

Sunt foarte numeroase proiectele realizate de această asociație americană fondată în Philadelphia, în 1990, în ultima perioadă proiectele vizând mai ales situațiile de lipsuri extreme cu care se confruntă numeroase populații de refugiați. Papal Foundation asigură  aprovizionarea cu hrană a unui sat de refugiați din Ucraina, sprijină refugiații sirieni din taberele aflate în Liban, ajută la construirea unei școli în Burkina Faso și a unei case pentru copii proveniți din familii rurale, în Honduras. Până în prezent, asociația a dus la bun sfârșit sute de proiecte, alocând peste 110 milioane de dolari de la instituirea sa, de către Ioan Paul al II-lea, în 1990.

Spirit de generozitate
Sfântul Părinte și-a exprimat recunoștința față de implicarea lor în favoarea celor încercați de nevoi, evidențiind faptul că întâlnirea din acest an are loc la jumătatea Jubileului Milostivirii, a acestui timp special în care suntem chemați să înfăptuim opere de milostivire:

Papa Francisc: “Suntem chemați de Cristos să împărtășim această milostivire cu cei aflați în stare de nevoie, fie spirituală fie materială, prin fapte de milostenie trupească și sufletească, cu acel spirit de generozitate și de duioșie ce reflectă nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu.”

Milostivirea și bucuria
Această bunătate se conturează și se răspândește în lume ducând cu sine nu doar soluții la numeroase probleme dar și bucurie, seninătate și pace:
Papa Francisc: “Operele de milostivire sunt în centrul misiunii voastre. Prin modul generos prin care susțineți proiecte diecezane, parohiale și ale comunității, precum și prin oferte de burse de studiu, voi acordați asistență multor persoane, răspunzând astfel în mod eficient la necesitățile din comunitățile de apartenență și ducând mai departe, în mod tot mai avantajos operele de milostivire.”

RV/AM

Exprimaţi-vă opinia