Papa Francisc, la Sfânta Liturghie din sărbătoarea Paștelui, 27 martie 2016 – OSS_ROM


 RV 29 mar 2016. Sărbătorile pascale din acest an au primit în mod inevitabil amprenta jubiliară a Anului Sfânt al Milostivirii, proclamat de papa Francisc de la 8 decembrie 2015 la 20 noiembrie 2016. Numeroase au fost, de altfel, referințele de la slujbele pascale pe care Sfântul Părinte le-a făcut la experiența milostivirii, care dobândește o nouă intensitate în lumina pascală a Învierii Domnului.
 ”Isus Cristos, întruparea milostivirii lui Dumnezeu, din iubire a murit pe cruce și din iubire a înviat. De aceea, astăzi proclamăm: Isus este Domnul!”, spunea Pontiful la mesajul ”Urbi et Orbi” din solemnitatea Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos. ”Învierea sa”, a remarcat Pontiful, ” realizează pe deplin profeția Psalmului: milostivirea lui Dumnezeu este veșnică, iubirea lui este pentru totdeauna, nu moare niciodată. Putem să ne încredem pe deplin în El și îi mulțumim pentru că pentru noi a coborât până în adâncul abisurilor. În fața văilor spirituale și morale ale omenirii, în fața golurilor care se deschid în inimi și care provoacă ură și moarte, numai o milostivire infinită ne poate aduce mântuirea. Numai Dumnezeu poate să umple cu iubirea sa aceste goluri, aceste abisuri, și să ne facă să nu ne cufundăm ci să continuăm să mergem împreună spre Pământul libertății și al vieții. Domnul (…) ne face acum părtași la viața sa nemuritoare și ne dăruiește privirea sa de blândețe și compasiune față de cei flămânzi și însetați, de cei străini și cei aflați la închisoare, de cei marginalizați și eliminați, de victimele asupririi și ale violenței”.

”În acest An jubiliar”, spunea Sfântul Părinte la prima rugăciune ”Regina Coeli”, a doua zi de Paști, ”suntem chemați să redescoperim și să primim cu o intensitate deosebită vestea mângâietoare a învierii: «Cristos, speranța mea, a înviat!» Dacă Cristos a înviat, putem privi cu ochi noi și o inimă nouă la orice eveniment din viața noastră, chiar și la cele mai negative. Momentele de întuneric, de faliment și chiar de păcat, se pot transforma și pot vesti o nouă cale. Când am atins pragul de jos al mizeriei și al slăbiciunii noastre, Cristos cel înviat ne dă puterea de a ne ridica. Dacă ne încredem în El, harul său ne mântuiește! Domnul cel răstignit și înviat este revelarea deplină a milostivirii, prezentă și activă în istorie”.

Radio Vatican a cerut o reflecție despre lumina pascală care desăvârșește experiența milostivirii divine priorului Comunității din Bose, în nordul Italiei, Enzo Bianchi. Priorul a publicat recent în italiană o carte despre chemarea la convertire, intitulată ”Iubirea scandaloasă a lui Dumnezeu”. De ce un titlu de acest fel? 
E. Bianchi: ”Pentru că noi oamenii avem o idee de dreptate care cuprinde în același timp un aspect punitiv și corector, de pedeapsă și de îndreptare. Noi am declanșat înăuntrul nostru acest mecanism, exprimat cel mai bine de romanul lui Dostoievski, ”Crimă și pedeapsă”, pentru a spune că acolo unde este păcatul, trebuie să fie și pedeapsa. De aceea, când spunem că Dumnezeu îl iartă gratuit pe fiul care a plecat de-acasă, nu o condamnă pe femeia păcătoasă, nu pune condiții ci dimpotrivă, iartă iar și iar, atunci acest fapt deranjează, scandalizează. Și cu cât ne simțim mai drepți, religioși, cu atât ne simțim mai deranjați și ajungem să spunem: asemenea luări de poziție, asemenea cuvinte ale lui Isus sunt prea mult! Într-adevăr, uneori ne simțim efectiv tulburați de aceste atitudini din partea lui Isus. (…) Trebuie să înțelegem, însă, care e motivul. Trebuie să recunosc că în ce mă privește, am viața mea de călugărie și înțeleg bine: uneori, când unul se uită la viața lui și vede atâtea eforturi, atâta asceză, disciplină pentru a nu comite păcatele, etc., atunci ești tentat să spui că, la urma urmei, ești într-o oarecare măsură un om drept înaintea lui Dumnezeu. Suntem tentați să ne uităm la ceilalți și să-i vedem cu păcatele lor, cu limitele sau cu crimele lor grave. Or, acest fel de a-i vedea pe ceilalți, nu este creștin. Isus ne-a învățat că, mai întâi de toate, suntem cu toții păcătoși, care într-un fel, care în altul, și de aceea nimeni nu poate să-l judece pe semenul său, numai Domnul o va face și se va cunoaște atunci în ce măsură unul este păcătos. Dar noi, într-o anumită măsură, suntem tentați să spunem că dacă suntem credincioși, vrem să dăm exemplu, să fim exemplari. Cu alte cuvinte, cărturarii, fariseii, cei zeloși, drepții din Noul Testament sunt prezenți și astăzi, îi vedem uneori că ar vrea să pună o stavilă milostivirii lui Dumnezeu, să o îngrădească după regulile lor”.

Priorul Enzo Bianchi subliniază și câteva indicații practice pentru a trăi în mod concret milostivirea: a vedea, a simți dar și a acționa.
E. Bianchi: ”Da, pentru că milostivirea trebuie să fie faptă. Trebuie să vezi, să te apropii, e nevoie de proximitate. Apoi, să simți sentimentul de milostivire și compasiune pe care îl are orice om. Dar, în cele din urmă, să treci la acțiune, pentru că milostivirea trebuie să fie o atitudine, un comportament, un stil de viață, un semn de atenție, un efort depus cu toată ființa noastră față de celălalt. Nu poate să fie ceva strict spiritual și care, cu atât mai puțin, să se reducă la cuvinte”.

Cum poate fi trăit acest timp de Paști, din centrul anului jubiliar dedicat milostivirii, ce sens poate să dobândească?
E. Bianchi: ”Să devină o experiență a milostivirii lui Dumnezeu pentru noi înșine, asupra noastră, să facem această experiență. De obicei, suntem înclinați să practicăm milostivirea față de ceilalți. Dacă, în schimb, noi înșine ne închidem față de milostivirea lui Dumnezeu și credem că nu este singura realitate de care avem nevoie, pentru că ne închipuim că avem nevoie de altceva, atunci nu vom fi niciodată oameni milostivi care practică milostivirea. Prin urmare, ne este închisă Împărăția Cerurilor”.

(rv – F. Colagrande – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia