Papa Francisc și Kevin Systrom, co-fondatorul rețelei Instagram – REUTERS

RV 19 mar 2016. ”Cu cât este mai mare păcatul, cu atât mai mare trebuie să fie iubirea pe care Biserica o exprimă față de cei care se convertesc”: se citește în mesajul trimis vineri pe Twitter de la contul papei Francisc, @Pontifex, care numără peste 25 de milioane de follower în cele nouă limbi.

Referitor la prezența Papei pe continentul digital, de menționat o noutate semnificativă: din 19 martie 2016 va fi deschis contul papei Francisc pe Instagram, platforma de socializare în care se pot împărtăși cu ceilalți fotografii și imagini. Numele contului pe Instagram va fi ”Franciscus” și marchează un gest semnificativ pentru Anul Sfânt al Milostivirii. Alegerea datei nu este întâmplătoare, 19 martie fiind ziua în care, acum trei ani, papa Francisc a inaugurat pontificatul său. Prima fotografie va fi distribuită în jurul orei Romei 12.00. Gestiunea contului este încredințată departamentului social-media din cadrul Secretariatului pentru comunicare.

Despre importanța acestei noutăți ne vorbește mons. Dario Edoardo Viganò, prefectul Secretariatului pentru comunicare:
Mons. Viganò: «Papa spune că imaginile îi vorbesc mult și a explicat acest fapt spunând: ”Când un copil mă întâlnește, îmi dă un desen. Eu îi pun întrebări în legătură cu desenul respectiv și, cu ajutorul acestor întrebări, copilul scoate încet, încet, la iveală ceea ce a vrut să reprezinte”. Deci, imaginile sunt nu o simplă fotocopie a realității, ele spun mult mai mult: poate un detaliu, un aspect dintr-o mângâiere a Papei, o binecuvântare… Ideea este să povestim un pontificat prin imagini pentru a face să intre în gesturile de bunătate și milostivire toate persoanele care vor să însoțească sau care doresc să cunoască pontificatul papei Francisc».

La ce ne putem aștepta de la contul ”Franciscus” de pe Instagram, ce fel de fotografii și video, dar mai ales, ce mesaje sunt legate de aceste imagini? Răspunde mons. Dario Edoardo Viganò:
Mons. Viganò: «Instagram nu prevede o arhivă încărcată în prealabil pentru că este ca un album de fotografii: un copil se naște și pe timp ce crește se fac fotografii iar acestea vor intra în albumul de familie. Ce vom face? Vom alege câteva fotografii dintre cele pe care Serviciul fotografic al ziarului L’Osservatore Romano le face cu Papa, căutând să selecționăm unele detalii, să scoatem în prim plan acele aspecte care exprimă apropierea, proximitatea și incluziunea manifestate de Papa zi de zi. Ideea este să împărtășim acest pontificat, chiar și pe plan emoțional (…) Într-un anumit sens, s-ar putea spune că rețelele de socializare lărgesc cu adevărat orizonturile relațiilor. Sunt relații diverse, dar prin aceasta nu înseamnă că sunt relații contrapuse celor din realitate sau mai puțin adevărate, pur și simplu sunt diferite. Iar în acest caz, Papa ne arată întregul aspect pozitiv al acestui fel de relații».

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia