Papa Francisc, la Sf. Liturghie în capela Casei ”Sf. Marta” – OSS_ROM

RV 17 mar 2016. Speranța creștină este o virtute umilă dar puternică, ne sprijină și nu permite să ne înecăm în valurile nenumăratelor greutăți ale vieții: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată joi dimineață în capela Casei ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului. Pontiful a subliniat că speranța în Domnul nu dezamăgește niciodată, este izvor de bucurie și aduce pace în inima celor care cred.

Pornind de la lecturile biblice ale Sfintei Liturghii (Gen 17,3-9; Ps 104; In 8,51-59), papa Francisc a scos în evidență la predică momentul în care Isus vorbește cu învățătorii legii și afirmă că patriarhul Avram ”a tresăltat de bucurie în speranța” de a vedea ziua sa. Speranța, a spus Pontiful, este de importanță fundamentală în viața creștinului. Chiar și Avram a avut ispite pe drumul speranței, dar a crezut și a ascultat de Domnul și în acest fel a pornit la drum spre țara făgăduită. S-ar putea spune, de aceea, că există un ”fir al speranței” care unifică ”întreaga istorie a mântuirii” și reprezintă pentru creștinii din toate timpurile un adevărat ”izvor de bucurie”.
Papa Francisc: «Biserica ne vorbește astăzi de bucuria speranței. La prima rugăciune a Sfintei Liturghii am cerut de la Dumnezeu harul de a păstra speranța Bisericii ca ea să nu dea greș. Iar (apostolul) Paul, vorbind de părintele nostru Avram, ne spune că ”a crezut împotriva oricărei speranțe”. Când nu există speranță umană, există acea virtute care ne mână înainte, o virtute umilă, simplă, dar care îți dă bucurie, uneori, o mare bucurie, alteori, numai liniștea și pacea interioară, dar întotdeauna siguranța că speranța aceea nu dezamăgește. Speranța nu dezamăgește».

”Bucuria lui Avram” și speranța cresc în istorie. Uneori, a remarcat Pontiful, speranța ”se ascunde, nu se vede; alteori, se arată pe față”. Papa a făcut trimitere la exemplul Elisabetei care, fiind însărcinată, a tresăltat de bucurie când a primit vizita rudei sale, Maria. Este ”bucuria prezenței lui Dumnezeu care merge alături de poporul său. Și când există bucurie, există pace. Aceasta este virtutea speranței: de la bucurie, la pace”. Speranța nu dezamăgește niciodată, nici chiar în momentele de sclavie, când poporul lui Dumnezeu era în țară străină. Firul speranței începe cu Abraham, sau mai bine zis, cu Dumnezeu care vorbește cu Abraham, și ajunge la Isus. Pe de altă parte, a recunoscut Pontiful, dacă este mai ușor să spui că ai credință și iubire, e mai greu să răspunzi la fel de repede în privința speranței:
Papa Francisc: «De câte ori putem spune ușor când se face întrebarea: ”tu ai speranță, ai bucuria speranței?”. ”Părinte – ți se răspunde – nu înțeleg, despre ce e vorba?”. Speranța este acea virtute umilă, acea virtute care curge sub apele vieții, dar care ne sprijină pentru a nu ne îneca în atâtea greutăți, pentru a nu pierde acea dorință de a-l găsi pe Dumnezeu, de a găsi acel chip minunat pe care toți îl vom vedea într-o zi: speranța!»

În această zi, a încheiat papa Francisc, să ne gândim la acest fapt: Dumnezeu însuși, care l-a chemat pe Avram și l-a făcut să iasă din țara sa fără să știe încotro avea să meargă, este același Dumnezeu care merge pe cruce, ca să împlinească promisiunea făcută:
Papa Francisc: «Este același Dumnezeu care la împlinirea timpului face în așa fel încât acea făgăduință să devină realitate pentru noi toți. Iar ceea ce unește acel prim moment cu acesta din urmă este firul speranței. Ceea ce unește viața mea creștină la viața noastră creștină, de la un moment la altul, pentru a merge înainte – păcătoși, dar înainte – este speranța. Ceea ce ne aduce pace în momentele neplăcute, în momentele întunecoase ale vieții, este speranța. Speranța nu dezamăgește, este întotdeauna acolo: tăcută, umilă, dar puternică».

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia