09.03.2016, Vatican (Catholica) – Duminică este a treia aniversare a alegerii la Catedra lui Petru a lui Jorge Mario Bergoglio. Și acest al treilea an de pontificat, început cu anunțarea convocării Jubileului Milostivirii la 13 martie 2015, a fost foarte intens și bogat în momente de mare semnificație pentru viața Bisericii și nu numai. Alessandro Gisotti i-a cerut directorului biroului de presă al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, să traseze un bilanț cu o privire și la provocările pe care Papa Francisc le înfruntă în acest moment. Interviul a apărut în traducerea pr. Mihai Pătrașcu pe Ercis.ro. Pentru început pr. Lombardi a declarat:– Am impresia că crește autoritatea Papei ca învățător al omenirii, al Bisericii și al omenirii, într-o perspectivă globală. Pentru că în cursul acestui an, Papa a atins practic toate continentele, în afară de Oceania. Este prezent pe un orizont global și tratează cu autoritate chestiunile omenirii și ale Bisericii de astăzi. Vorbește despre temele păcii și războiului, care îi ating într-adevăr pe toți; vorbește despre marile teme din societățile actuale în contextul globalizării, „cultura rebutului”, dreptatea și participarea. În enciclica Laudato si’, îndeosebi, a reușit să dea o viziune de ansamblu a cererilor urgente și cruciale ale omenirii de astăzi și ale omenirii de mâine. Iată, acesta mi se pare aspectul pe care eu îl observ, adică faptul că omenirea privește la Papa Francisc ca la o persoană care o ajută să găsească orientarea, să găsească mesaje de referință într-o situație în care – prin multe aspecte – este de mare nesiguranță. Deci un lider credibil, un învățător credibil, care – făcând slujirea sa, care este cu caracter specific religios și moral – dă însă un ajutor eficace; este ascultat de puternicii de pe acest pământ. Și puternicii și săracii sunt la fel de importanți și necesari pentru a privi la drumul omenirii spre ziua de mâine.

– Milostivirea, desigur, este inima acestui al treilea an de pontificat sau probabil ar trebui să spunem inima întregii slujiri petrine a Papei Francisc. Care sunt trăsăturile cele mai puternice care, după părerea dumneavoastră, Papa le imprimă acestui Jubileu?

– Efectiv eu cred că această temă a vestirii iubirii lui Dumnezeu, sub acest cuvânt specific al milostivirii, deci această vestire a prezenței și a apropierii iubirii lui Dumnezeu este caracteristica mesajului și a slujirii pe care Papa Francisc o dă omenirii. Și asta chiar de la începutul pontificatului său. Și a găsit această formă – să spunem – nouă și originală a unui Jubileu care este însă un Jubileu răspândit în lume. Nu este un jubileu centralist: Roma este ca inima naturală a drumului Bisericii, însă milostivirea lui Dumnezeu poate fi întâlnită trecând prin porți care se află în toate locurile din lume. Referința la faptele de milostenie materială și spirituală dă și o mare concretețe atenției față de cei săraci, față de periferii, față de persoanele rebutate și obiect de marginalizare, cărora papa le-a dedicat mereu atenția sa pentru că sunt în centrul atenției lui Cristos și a Evangheliei. Deci aș spune că noi cu acest jubileu suntem chiar în inima spirituală a acestui pontificat, care este un pontificat al unei spiritualități deloc descărnate, pentru că se traduce imediat în faptele de caritate.

– Privind la momentele din acest al treilea an de pontificat, mulți au rămas uimiți de la Angelus din 8 noiembrie 2015, când Papa Francisc a afirmat că așa-numitul „Vatileaks 2” nu îl abate de la lucrarea sa de reformă, care merge înainte cu încredere. De ce pentru Papa este așa de important acest punct, reforma?

– Reforma este o misiune permanentă în Biserică – „Ecclesia semper reformanda” – și aceasta pentru că nimeni nu poate crede că este perfect fidel în mod stabil față de Evanghelia Domnului și față de exigențele sale așa de profunde și angajante. Papa, îndeosebi, venind de la capătul lumii, adică dintr-o perspectivă nouă, are și o capacitate deosebită pentru a vedea și a percepe așteptările de reînnoire a Bisericii și a structurilor sale de conducere în funcție de misiunea universală și de a merge în întâmpinarea exigențelor Bisericii în diferitele părți ale lumii. Aceasta este o misiune pe care Papa știe că i-a fost încredințată și de Cardinali, atunci când l-au ales Papă: în cursul congregațiilor, înainte de Conclav, au spus aceasta și Papa știe aceasta.

Dar o face cu o perspectivă spirituală foarte caracteristică și foarte importantă pentru a înțelege bine ceea ce face: adică într-un climat de continuă căutare de ascultare față de Duhul Sfânt care îl conduce la înfruntarea, rând pe rând, a problemelor despre care este vorba în spirit de ascultare față de Evanghelie, cu încredere, cu speranță și cu mare libertate. Sinoadele sunt caracteristice pentru această atitudine și faptul de a fi tratat o temă centrală ca aceea a familiei în Sinoade semnifică tocmai această dorință de a merge cu încredere și cu curaj la inima marilor întrebări pastorale despre puncte care califică viața creștină, întrupată în cotidianitate, lăsându-se interogați de problemele puse de timpul de astăzi, dar mereu cu călăuzirea Evangheliei.

– Și în acest an, în pofida marii popularități, nu au lipsit critici față de Papa, și ca să spunem adevărul și din medii catolice. Cum explicați asta?

– Se explică destul de simplu prin faptul că a merge pe teritorii noi, a încerca să se răspundă la chestiuni care sunt puse cu mare urgență de o lume care se schimbă este ceva care în mod natural provoacă îngrijorare, provoacă teamă, provoacă nesiguranță; se merge într-un domeniu care, în multe aspecte, este obscur. Motiv pentru care mișcarea cu curaj, sprijinindu-se fundamental pe credință și pe speranță, pe convingerea că Duhul Sfânt însoțește Biserica în punerea în practică a voinței lui Dumnezeu în timpul nou, nu este așa de simplu. În aceasta, Papa Francisc este desigur un învățător care ne conduce, cu curaj și cu realism. El însuși spune de multe ori că, stimulând Biserica să pornească la drum, el nu știe cu claritate totală care este punctul de sosire sau care este planul în ansamblu ce trebuie obținut. Nu, el știe că pornim la drum, dar adesea fără a ști cu exactitate încotro. Aceasta este și condiția lui Abraham, condiția drumului în credință din totdeauna.

– Printre atâtea momente și imagini pe care le aveți din acest al treilea an de pontificat, există vreunul pe care vi-l amintiți cu emoție deosebită?

– Există așa de multe… Este un pontificat așa de infinit de bogat în gesturi concrete, deci și de imagini deosebite încât să identifici unul dintre ele… eu nu, nu sunt capabil. Însă există o categorie – dacă vrem – de experiențe, deci și de gesturi și de imagini, care mă atinge și pe care o consider foarte caracterizantă și este aceea a atenției față de cei bolnavi, este aceea a îmbrățișării celor suferinzi. Faptul că Papa știe să manifeste într-un mod așa de concret, așa de liber, și cu gesturi fizice, apropierea sa este un semn care lasă să transpară apropierea lui Dumnezeu. Sunt gesturi care vorbesc într-adevăr întregii omeniri și ne ating profund. Îi suntem extrem de recunoscători pentru aceasta.

Exprimaţi-vă opinia