Papa Francisc la exercițiile spirituale 2016, predicate de preotul italian Ermes Ronchi la Ariccia, lângă Roma, de la 6 la 11 martie. – EPA

RV 08 mar 2016. ”Vă cer ca în rugăciunile voastre să vă amintiți, vă rog, de mine și de colaboratorii mei, care începând din această seară până vineri vom face Exercițiile spirituale”: spunea papa Francisc duminică, 6 martie 2016, la rugăciunea ”Angelus”. Exerciții spirituale pentru Papa și Curia Romană se desfășoară la Casa ”Divinul Învățător” din Ariccia, nu departe de Roma. Meditațiile zilelor de reculegere sunt prezentate de preotul italian Ermes Ronchi, din ordinul Servii Mariei, și au ca temă ”Întrebările directe ale Evangheliei”.

Programul zilelor de reculegere a început cu adorația euharistică a Preasfântului Sacrament, urmată de prima meditație a predicatorului care a avut în centru întrebarea lui Isus din Evanghelia după Sf. Ioan: «Isus s-a întors și, văzându-i [pe cei doi discipoli] că îl urmează, le-a zis: Ce căutați?». Isus, a remarcat predicatorul, ”educă la credință prin intermediul întrebărilor chiar mai mult decât prin cuvintele declarative”. Cele patru Evanghelii, de exemplu, cuprind peste 220 de întrebări ale Domnului: ”Întrebarea este comunicare non-violentă, care nu urmărește să-l reducă pe celălalt la tăcere, dar relansează dialogul, îl face să participe și în același timp îl lasă liber. Isus însuși este o întrebare. Viața și moartea sa ne interpelează cu privire la sensul ultim al realității, ne întreabă despre ceea ce face ca viața noastră să fie fericită. Iar răspunsul, este tot El”. Propunerea din aceste zile de reculegere, a spus predicatorul la prima meditație, este să ne oprim din activitatea de fiecare zi și să-l ascultăm pe ”Dumnezeul întrebărilor”: nu noi să-i punem Domnului întrebări, ci să lăsăm ca El să ne pună întrebări. ”În loc să pornim imediat în căutarea unui răspuns”, a continuat pr. Ronchi, ”să ne oprim pentru a trăi bine întrebările, acele întrebări directe ale Evangheliei, să îndrăgim întrebările căci ele sunt deja revelație”.

În cea de-a doua zi de exerciții spirituale, luni, 7 martie 2016, meditația din cursul dimineții a avut la bază întrebarea lui Isus din episodul liniștirii furtunii când Domnul îi întreabă pe discipolii săi: «De ce sunteți fricoși, încă nu aveți credință?» (Mc 4,40). Frica și credința, a afirmat pr. Ermes Ronchi, sunt ”cele două antagoniste care își dispută dintotdeauna inima omului. Cuvântul lui Dumnezeu, de la începutul până la sfârșitul Bibliei, repetă de nenumărate ori: ”Nu vă temeți!”. Frica, în realitate, nu este atât o lipsă de curaj cât mai ales o lipsă de încredere. La fel este și cel care se înfricoșează de Dumnezeu pentru că ne-am făcut o idee greșită despre El, ca Adam și Eva care sunt dispuși să creadă ”într-un Dumnezeu care ia, nu într-un Dumnezeu care dă. Ei cred într-un Dumnezeu care fură libertatea, în loc să ofere posibilități; cred într-un Dumnezeu care ține mai mult la legea sa decât la bucuria fiilor săi; într-un Dumnezeu cu privirea judecătoare, de care mai degrabă să fugi departe decât să-i alergi în întâmpinare; într-un Dumnezeu în care, la urma urmei, nu poți să ai încredere”.
Pr. Ermes Ronchi: «Primul dintre toate păcatele este un păcat împotriva credinței. Iar din imaginea greșită despre Dumnezeu se naște teama temerilor, de pe chipul unui Dumnezeu înfricoșător provine inima înfricoșată a lui Adam. Atât una cât și cealaltă, Isus a venit să le copleșească de lumină, de soare».

Există teama de furtună, când omul se simte abandonat iar ”Dumnezeu pare să doarmă” în timp ce noi am vrea să intervină imediat. El intervine, cu siguranță, este acolo, lângă noi. ”Dumnezeu nu acționează în locul nostru, nu ne scoate din furtună ci ne sprijină în mijlocul furtunilor. Este de mare folos această frază a lui Dietrich Bonhoeffer: «Dumnezeu nu salvează de suferință ci în suferință, nu te ferește de durere ci în durere, nu salvează de cruce ci în cruce». Dumnezeu nu dă soluții la problemele noastre, se dă pe sine însuși și făcând astfel ne dă totul. Poate că ne închipuiam că Evanghelia avea să rezolve problemele lumii sau că cel puțin violențele și crizele istoriei aveau să scadă, în schimb nu este așa. Dimpotrivă, Evanghelia a adus cu sine respingere, prigoană, alte cruci. Să ne gândim la cele patru călugărițe ucise la Aden”.

Isus, a remarcat predicatorul, ne învață că există un singur mod de a învinge frica: este credința. Iar misiunea Bisericii, inclusiv în activitatea ei internă, este aceea de a elibera de teama care ne face să folosim măști diferite cu rudele noastre, cu colaboratorii noștri, cu superiorii noștri. Cine transmite credința trebuie să-i învețe pe ceilalți să nu se teamă, să nu inspire teamă și să elibereze de teamă. ”Vreme îndelungată”, a spus pr. Ronchi, ”Biserica a transmis o credință amestecată cu teamă, care se rotea în jurul paradigmei vină și pedeapsă în locul celei de înflorire și împlinire”.
Pr. Ermes Ronchi: «Frica s-a născut în Adam pentru că nu a știut nici să-și închipuie milostivirea și rodul acesteia, bucuria (…) Frica, în schimb, produce un creștinism trist, un Dumnezeu fără bucurie. A elibera de frică înseamnă a-și da de făcut în mod activ pentru a ridica acest giulgiu al fricii care s-a depus pe inima atâtor oameni: frica de celălalt, frica de cel străin; a trece de la ostilitate, care poate fi și instinctivă, la ospitalitate, de la xenofobie la xenofilie (…) și a-i elibera pe cei care cred de spaima de Dumnezeu, cum au făcut îngerii în decursul istoriei sacre; înseamnă, în fond, a fi îngeri care eliberează de frică».

***

La meditația de luni după amiază, predicatorul a vorbit despre întrebarea lui Isus din predica de pe munte: «Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu se va săra?» (Mt 5,13). Încă din antichitate, sarea a fost considerată un element de preț și bogat în semnificație, dar întotdeauna a fost simbolul păstrării a ceea ce are valoare și merită să dureze în timp, cum se întâmplă în raport cu alimentele. Discipolii comparați cu sarea pământului, a remarcat predicatorul, sunt chemați să păstreze ceea ce alimentează viața pe pământ, cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia, care intrând în compoziția lucrurilor, le face să aibă o durată mai mare. Sarea și lumina, în fond, a subliniat predicatorul, sunt elemente umile, modeste, o trăsătură pe care Isus o arată ca model pentru Biserica sa și discipolii săi din toate timpurile:
Pr. Ermes Ronchi: «Iată umilința sării și a luminii, care nu atrag atenția asupra lor, nici nu se pun în centrul situației, dar valorizează ceea ce întâlnesc în cale. Tot la fel trebuie să fie umilința Bisericii, a discipolilor Domnului, care nu trebuie să îndrepte atenția asupra lor, ci a pâinii și a casei, asupra taberei necuprinse de oameni, asupra foamei lor atât de mare încât pentru ei Dumnezeu nu putea să aibă decât forma unei pâini».

Sarea, în această privință, atâta vreme cât rămâne în cutie sau borcan, închisă într-un sertar din bucătărie, nu folosește la nimic. Scopul ei este să iasă și să se piardă pentru a face lucrurile mai gustoase. Se dăruiește și dispare. Tot la fel este Biserica, a spus pr. Ronchi, care aprinde viața celorlalți, trăiește pentru ceilalți. ”Dacă mă închid în mine însumi, chiar dacă sunt împodobit cu toate virtuțile cele mai frumoase, și nu particip la existența celorlalți, ca sarea și lumina, dacă nu sunt sensibil și nu mă deschid, pot să nu am păcate dar prin însăși această stare trăiesc într-o situație de păcat. Sarea și lumina nu au scopul de a se perpetua pe sine ci de a se dărui. La fel este cu Biserica: nu este un scop în sine, ci un mijloc prin care viața oamenilor să devină mai bună și mai frumoasă”.

Predicatorul a scos în evidență marea încredere pe care Dumnezeu o nutrește față de oameni. Isus, de fapt, nu spune discipolilor săi: ”Străduiți-vă să deveniți lumină, să dați gust”, ci: ”Să știți că voi sunteți deja lumină, sunteți deja sare”. Ne revine nouă îndatorirea de a deveni conștienți de acest adevăr și de a transmite lumii lumină și sare. Pentru ca lumina și sarea să nu se piardă, a încheiat pr. Ronchi, datoria noastră este aceea de a da un nou farmec existenței noastre, lăsându-l pe Cristos să pătrundă în viața noastră și trăind în comuniune cu ceilalți.
Pr. Ermes Ronchi: «O parabolă ebraică spune că fiecare om vine pe lume cu o mică flacără în frunte, care nu se vede decât cu inima, și că e ca o stea care merge înaintea lui. Când doi oameni se întâlnesc, cele două stele se contopesc și se înviorează, fiecare dintre ele dând și primind energie de la cealaltă, ca două lemne puse împreună pe vatră. Întâlnirea generează energie. Când, în schimb, un om rămâne multă vreme singur, fără a se întâlni cu ceilalți, steaua care îi strălucea în frunte încet, încet pălește până când se stinge. Iar omul merge pe drum fără o stea care să-i meargă înainte. Lumina noastră se alimentează din Cristos și din comuniune, din întâlnirea cu ceilalți, din împărtășirea cu alții. Să nu ne îngrijorăm de câți oameni vom reuși să luminăm. Nu contează să fii vizibil sau relevant, să fii văzut sau ignorat, ci să fii custodele luminii, să duci o viață care luminează, să păstrezi incandescența inimii».

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia