01.03.2016, Vatican (Catholica) – Persoanele sărace și fără locuință vor putea acum să apeleze la Vatican pentru tratament medical, aceasta fiind cea mai recentă inițiativă pentru a oferi asistență celor care trăiesc pe străzile Romei. Amplasată lângă colonade, noua „clinică pentru săraci” s-a deschis luni, 29 februarie 2016, oferind servicii gratuite celor care nu își permit să plătească pentru asistența medicală de bază.

„Suntem echipați să îi ajutăm pe toți cei care bat la ușa noastră. Papa Francisc dorește acest lucru și aceia dintre noi care suntem aproape de el în această acțiune suntem onorați și puternic motivați pentru a face posibilă aceasta”, a declarat Arhiepiscopul Konrad Krajewski, elemosinierul papal. Lucia Ercoli, director al Asociației Medicinei Solidare, a declarat: „Îi suntem recunoscători Papei Francisc pentru că a dorit, încă o dată, să dea un semn concret de milostivire în Piața San Pietro pentru persoanele fără o locuință fixă sau care se află în dificultăți”.

„Medicii noștri, alături de cei de la FAS și Policlinica Tor Vergata, au acceptat cu mare pasiune această nouă provocare, combinând în mod ideal munca făcută în ultimii ani în suburbii cu inima creștinătății. Există încă multă muncă de făcut în special în suburbiile orașului nostru, dar cred că această nouă clinică în Piața San Pietro este un semn de mare speranță”. Începând din 2015, Vaticanul oferă persoanelor în nevoi acces la dușuri și o frizerie în care lucrează voluntari. „Ni s-a părut potrivit să oferim și controale medicale gratuite”, a adăugat Arhiepiscopul Krajewski, spunând că este „un serviciu indispensabil pentru sănătatea săracilor care trăiesc între noi”. Începând din octombrie 2015, Papa Francisc și confrații lui iezuiți au transformat o fostă agenție de voiaj în cămin pentru persoanele fără locuință, care pot sta aici până la 30 de zile consecutive.

Exprimaţi-vă opinia