Papa Francisc: ”Suntem fericiți să constatăm participarea din ce în ce mai mare a Bisericii ortodoxe etiopiene Tewahedo la acest dialog. În decursul anilor, Comisia a analizat conceptul fundamental de Biserică-comuniune, înțeleasă ca participare la comuniunea dintre Tatăl și Fiul și Duhul sfânt. În acest fel, am descoperit că avem aproape toate în comun: o singură credință, un singur Botez, un singur Domn și Mântuitor, Isus Cristos”.
”Suntem uniți în virtutea Botezului, care ne-a încorporat în unicul Trup al lui Cristos”, a continuat Sfântul Părinte. ”Suntem uniți grație diverselor elemente comune ale bogatelor noastre tradiții monastice și practici liturgice. Suntem frați și surori în Cristos. Cum s-a observat de mai multe ori, ceea ce ne unește este mult mai mare decât ceea ce ne desparte”.
Referindu-se mai departe la suferințele la care creștinii sunt supuși în zilele noastre în diferite țări, papa Francisc a spus că acestea au făcut în așa fel încât ”creștinii, de altfel despărțiți în multe privințe, s-au apropiat mai mult unii de alții”.
Papa Francisc: ”După cum vărsarea sângelui martirilor a devenit sămânță de noi creștini în Biserica primară, tot la fel astăzi sângele unui număr atât de mare de martiri din toate Bisericile devine sămânță de unitate a creștinilor. Martirii și Sfinții din toate tradițiile ecleziale sunt deja una în Cristos; numele lor sunt înscrise în unicul «martyrologium» al Bisericii lui Dumnezeu. Ecumenismul martirilor este un îndemn adresat nouă, aici și acum, de a parcurge împreună drumul către o unitate tot mai deplină”.
Recunoscând că Biserica ortodoxă etiopiană este o Biserică a martirilor încă de la începutul existenței, papa Francisc a spus că credincioșii acestei Biserici sunt și astăzi supuși ”unei violențe devastatoare împotriva creștinilor și a celorlalte minorități din Orientul Mijlociu și în unele țări din Africa”.
Papa Francisc: ”Nu putem să ne eschivăm de la a cere, încă o dată, celor care dețin soarta politică și economică a lumii, să promoveze o coexistență pașnică bazată pe respectul reciproc și reconciliere, pe iertarea reciprocă și solidaritate”.
Cât privește colaborarea creștinilor în domeniul social, Sfântul Părinte a spus că ”există un amplu spațiu pentru colaborare între Biserici în favoarea binelui comun și salvgardarea creației și nu mă îndoiesc de disponibilitatea Bisericii catolice din Etiopia de a lucra împreună cu Biserica ortodoxă Tewahedo”. Printre domeniile evidențiate, se numără eforturile de ameliorare a condițiilor de viață ale populației, construcția unei societăți tot mai juste, bazată pe statul de drept și pe respectul pentru rolul femeii, precum în lupta cu problema lipsei de apă, cu repercusiunile sociale și economice ale acesteia.
În fine, papa Francisc și-a exprimat speranța ca această întâlnire să marcheze începutul unui nou anotimp de ”prietenie fraternă” între cele două Biserici, ”conștienți că istoria a lăsat o povară de neînțelegeri dureroase și de neîncredere pentru care cerem iertarea și vindecarea lui Dumnezeu”.
Papa Francisc: ”Duhul Sfânt să continue să ne lumineze și să ne călăuzească spre înțelegere și pace, alimentând în noi speranța în ziua în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi uniți în jurul altarului Jertfei lui Cristos, în plinătatea comuniunii euharistice”.
(rv – A. Dancă)
Sursa:ro.radiovaticana.va
