
Apostolatul Rugăciunii
martie 2016

Anul Sfânt al Milostivirii
Anul Sfânt al Milostivirii să fie pentru toți credincioșii o adânca experienţă
a milei Dumnului, care să trezească o mai mare responsabilitate faţă de dreptate
şi spre împăcarea între popoare.
Rugăciunea oferirii zilei
Preasfântă Inimă a lui Isus, eu îți ofer
prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei,
Mama Bisericii, în unire cu jertfa euharistică,
rugăciunile și munca, bucuriile și suferințele acestei zile:
pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea tuturor oamenilor,
prin harul Spiritului Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
Intențiile de rugăciune ale Sfântului Părinte Papa Francisc
și ale episcopilor pentru luna martie
Intenţia universală:
Pentru ca familiile aflate în dificultate să primească susținerea necesară și copii să poată crește în ambiente sănătoase și senine.
Fiecare maltratare fizică sau psihologică, faţă de orice creatură este contrară demnităţii umane!
Rugăciune pentru cuplurile aflate în dificultate
Doamne, ajută-ne să ne recunoaștem greșelile,
să uităm ofensele și durerile primite;
luminează orbirea noastră cu lumina prezenței tale;
transformă în ocazie de răbdare tot ceea ce este greu sau obstacol
și dă-ne o inimă mare care să știe ierta.
Pune în noi puterea Iubirii Tale,
astfel încât să ne purtăm în inimă familia
și să o iubim fără a pierde speranța.
Tu care ești maestrul inimilor,
luminează răceala inimilor noastre rănite, cu focul iubirii tale,
fă să putem descoperi harul și puterea Sacramentul primit
și să trăim împăcați în Pacea Ta și iubirea ta. Amin.
Pentru evanghelizare:
Pentru creștinii discriminați sau persecutați pentru credința lor, ca ei să rămână puternici și fideli Evangheliei, datorită rugăciunii continue a Bisericii.
Nu doresc popularitate, nu doresc poziții de putere. Doresc doar un loc la picioarele lui Isus. Vreau ca viața mea, caracterul meu, acțiunile mele să vorbească pentru mine și să mărturisească faptul că îl urmez pe Isus Cristos. Această dorință este atât de puternică în mine încât m-aș considera privilegiat dacă Isus ar dori să accepte sacrificiul vieții mele. Vreau să trăiesc pentru Isus și pentru el vreau să mor.
Shahbaz Bhatti
Din partea episcopilor:
Pentru ca Misionarii Milostivirii să fie primiți de toată lumea ca semn al grijei materne a Bisericii.
Sfântul Leopold Mandic i-a mărturisit unei penitente: „Se spune despre mine că ofer prea ușor dezlegare, chiar și celor care nu împlinesc condițiile necesare.” Apoi, deschizând larg brațele, adaugă: „Li se pare că dacă un păcătos vine și îngenunchează în fața mea, o face pentru mine și nu pentru Dumnezeu Stăpânul?”
Altuia care i-a spus că are mânecile prea largi, în sensul că iartă cu prea multă ușurință, îi răspunse înălțându-și privirea și arătând spre Crucifix: „El nici măcar nu are mâneci!”




