• 13 Feb 2016

Roberto Benigni, celebrul actor comic și regizor italian, provine dintr-o familie de țărani foarte săraci din provincia Prato (Toscana), dar care i-au dat fiului lor ceea ce este mai de preț: omenia. Benigni povestește că multe din scenele filmului său premiat cu Oscar în 1999 au fost inspirate din povestirile tatălui, fost prizonier în Germania în timpul războiului.

La ceremonia de înmânare a Oscarului, Benigni a stupefiat sala mulțumind public părinților pentru a-i fi dăruit sărăcia lor. Asta l-a făcut să fie sensibil la darul vieții și la ceea ce aceasta îi rezervă drept miracol fiecărui om.

Actorul a povestit despre întoarcerea tatălui din prizonierat, adevărat schelet ambulant, care s-a dus la câmp să-și revadă soția care lucra acolo. Ea l-a recunoscut numai după voce. Tatăl imediat după revedere a căzut în comă și, povestește Beningni: „mama, care leșinase și ea la revedere, n-avea bani de medicamente, dar singura avere erau patru rațe albe. Le-a luat și a plecat la sanctuarul Maicii Domnului de la Castiglione. A  intrat în biserică și a spus: „Fă-o tu însuți!”. După patru zile tatăl meu a ieșit din comă”.

Prelucrare și traducere de MF

Sursa:www.gliscritti.it; e/communio.ro

Exprimaţi-vă opinia