Benedict XVI trece pragul Porții Sfinte a bazilicii Sfântul Petru, 8 decembrie 2015 – ANSA


 RV 11 feb 2016. Cu o voce pătrunsă de adâncă emoție și credință sigură, papa Benedict al XVI-lea spunea credincioșilor la ultima rugăciune ”Îngerul Domnului” a pontificatului său, duminică, 24 februarie 2013:
Benedict XVI: ”Domnul mă cheamă să urc pe munte, să mă dedic și mai mult rugăciunii și meditației. Dar aceasta nu înseamnă a abandona Biserica, dimpotrivă, dacă Dumnezeu îmi cer aceasta, este pentru ca eu să continui să o slujesc cu aceeași dăruire și aceeași iubire cu care am căutat să o fac până acum, dar într-un mod mai potrivit cu vârsta și puterile mele”.

Credincios cuvântului dat, papa Benedict s-a retras în mănăstirea ”Mater Ecclesiae” din Cetatea Vaticanului, ducând o viață de studiu, meditație și rugăciune, departe de reflectoarele indiscrete ale actualității. Ultima sa ”abatere”, aplaudată îndelung de credincioși, a fost de o valoare exemplară: trecerea Pragului Porții Sfinte la deschiderea Anului Sfânt al Milostivirii, pe 8 decembrie 2015.

Ales ca Succesor al Sfântului Petru pe 19 aprilie 2005, când s-a prezentat drept un ”umil lucrător în via Domnului”, Benedict al XVI-lea a anunțat retragerea sa de la misiunea de Episcop al Romei pe 11 februarie 2013, comemorarea Fericitei Fecioare Maria de la Lourdes.
Benedict XVI: ”În lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide și agitată de chestiuni de mare relevanță pentru viața de credință”, spunea în Declarația de retragere Pontiful de origine germană, ”pentru a conduce barca lui Petru și a vesti Evanghelia este necesară vigoarea atât a trupului cât și a minții, vigoare care, în ultimele luni, în mine a slăbit în așa fel încât trebuie să recunosc incapacitatea mea de a administra bine slujirea care mi-a fost încredințată. De aceea”, continua papa Benedict, ”pe deplin conștient de gravitatea acestui act, declar în totală libertate că renunț la slujirea de Episcop al Romei, Succesor al Sfântului Petru, care mi-a fost încredințată de cardinali la 19 aprilie 2005, astfel că începând cu 28 februarie 2013, la ora 20.00, scaunul Romei, scaunul Sfântul Petru, va fi vacant și va trebui să fie convocat, de cei cărora le revine competența, conclavul pentru alegerea noului Suveran Pontif”.

Astăzi, când se împlinesc trei ani de la anunțul retragerii sale de la conducerea Bisericii, vă propunem încă o dată, cu sentimente de sinceră gratitudine și filială devoțiune față de papa emerit, ultimul salut al său pronunțat în limba română. Este salutul din 27 februarie 2013 când pontiful de origine germană a ținut ultima audiență generală de miercuri, în Piața Sfântul Petru.
Benedict XVI: ”Lăudat să fie Isus Cristos! Adresez un salut cordial credincioşilor de limba română, mai ales celor de la Oradea! Vă primesc cu bucurie şi vă doresc ca pelerinajul vostru să aducă roade bune pentru voi şi comunităţile voastre. Vă binecuvântez din toată inima!”.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia