Papa Francisc îmbrățisând un bolnav – ANSA


28 Ian 2016  „Credința nu face să dispară boala, durerea, sau întrebările care derivă din ea, ci oferă o cheie cu care putem descoperi sensul cel mai profund a ceea ce trăim. O cheie care ne ajută să vedem cum boala poate să fie calea pentru a ajunge la o apropiere mai strânsă de Isus, care merge alături de noi, împovărat de Cruce”, scrie papa Francisc în mesajul său pentru Ziua Mondială a Bolnavului 2016. Manifestările dedicate acestui eveniment se desfășoară în Țara Sfântă, la Nazaret, pe 11 februarie, fiind prezidate de arhiepiscopul Zigmunt Zimowski, președintele Consiliului Pontifical pentru Pastorația Sănătății.

Amintind de textul biblic propus, fragmentul evanghelic al nunții din Cana,  unde Isus face prima sa minune, și făcând o paralelă între eveniment și Jubileul Milostivirii, Suveranul Pontif spune că tema aleasă „A ne încrede în Isus milostiv ca Maria: «Faceți tot ce vă va spune»”, este potrivită atât pentru Ziua Bolnavului cât și pentru Jubileu. „Celebrarea euharistică centrală din această zi”, mai spune Pontiful, „va avea loc la 11 februarie, comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, chiar la Nazaret, unde «Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi» (In 1,14). La Nazaret, Isus a început misiunea sa mântuitoare, aplicând sieși cuvintele profetului Isaia, așa cum ne prezintă evanghelistul Luca: «Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închiși eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți; să vestesc un an de îndurare al Domnului» (4,18-19)”.

Vorbind despre reacția omului în fața bolii, papa Francisc amintește că „boala, mai ales cea gravă, pune mereu în criză existența umană și aduce cu sine întrebări care sapă în profunzime. Primul moment poate să fie uneori de răzvrătire: de ce mi s-a întâmplat chiar mie? S-ar putea simți disperați, s-ar putea crede că totul este pierdut, că de acum nimic nu mai are sens. În aceste situații, credința în Dumnezeu este, pe de o parte, pusă la încercare, dar în același timp revelează toată potențialitatea sa pozitivă”, mai scrie episcopul Romei.

Revenind la nunta din Cana, Sfântul Părinte arată că acest episod din viața lui Isus revelează două aspecte esențiale: activitatea mesianică a lui Cristos și milostivirea Mariei. „La Cana”, spune Papa, „se profilează trăsăturile distinctive ale lui Isus și ale misiunii sale: El este Cel care ajută pe cel care este în dificultate și în nevoie. Și de fapt în activitatea sa mesianică va vindeca pe mulți de boli, infirmități și duhuri rele, va dărui orbilor vederea, celor săraci le va duce vestea bună (cf. Lc 7,21-22). Și cererea Mariei, în timpul ospățului nupțial, sugerată de Duhul Sfânt inimii sale materne, a scos în evidență nu numai puterea mesianică a lui Isus, ci și milostivirea sa. În grija Mariei se oglindește duioșia lui Dumnezeu. Și aceeași duioșie se face prezentă în viața atâtor persoane care se află alături de cei bolnavi și știu să le perceapă nevoile, chiar și cele mai imperceptibile, pentru că privesc cu ochi plini de iubire. De câte ori o mamă la căpătâiul copilului bolnav, sau un copil care se îngrijește de părintele bătrân, sau un nepot care stă aproape de bunicul sau de bunica lui, pune invocația sa în mâinile Sfintei Fecioare Maria! Pentru cei dragi ai noștri care suferă din cauza bolii cerem în primul rând sănătatea. Însă iubirea însuflețită de credință ne face să cerem pentru ei ceva mai mare decât sănătatea fizică: să cerem o pace, o seninătate a vieții care pornește din inimă și care este dar al lui Dumnezeu, rod al Duhului Sfânt pe care Tatăl nu-l refuză niciodată celor care i-l cer cu încredere”, amintește papa Francisc.

În mesajul său, Suveranul Pontif vede îngrijirea bolnavilor ca o slujire și spune că fiecare dintre noi îi putem asista. „În această Zi Mondială a Bolnavului”, continuă Papa, „putem să-i cerem lui Isus milostiv, prin mijlocirea Mariei, Mama sa și a noastră, ca să ne dea nouă tuturor această dispoziție de slujire a celor nevoiași și în mod concret a fraților bolnavi. Uneori această slujire poate să fie obositoare, apăsătoare, dar să fim siguri că Domnul nu va înceta să transforme efortul nostru uman în ceva divin. Și noi putem fi mâini, brațe, inimi care-l ajută pe Dumnezeu să facă minunile sale, adesea ascunse. Și noi, sănătoși sau bolnavi, putem oferi trudele și suferințele noastre ca pe acea apă care a umplut amforele la nunta din Cana și a fost transformată în vinul cel mai bun”.

În încheiere, papa Francisc invocă binecuvântări cerești atât asupra bolnavilor cât și a celor care au grijă de ei. „Tuturor celor care sunt în slujba bolnavilor și a suferinzilor”, spune Suveranul Pontif, „le urez să fie însuflețiți de spiritul Mariei, Mama Milostivirii. Să încredințăm mijlocirii Fecioarei neliniștile și suferințele, împreună cu bucuriile și mângâierile, și să îndreptăm către ea rugăciunea noastră, pentru ca să-și îndrepte spre noi ochii săi cei milostivi, în special în momentele de durere, și să ne facă vrednici să contemplăm astăzi și pentru totdeauna Fața milostivirii, pe Fiul său Isus. Însoțesc această implorare pentru voi toți cu binecuvântarea mea Apostolică”.

(rv – I. Ursuleac)

Exprimaţi-vă opinia