Roma. Misionarii milostivirii

Publicatla 2 February 2016

„Fiți milostivi precum și Tatăl vostru cel Ceresc milostiv este” – RV


 RV 1 Feb 2016 Vineri 29 ianuarie 2016, în Sala de presă a Sfântului Scaun, arhiepiscopul Rino Fisichella, președinte al Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare, a susținut o conferință de presă pentru a prezenta principalele evenimente ale lunii februarie în cadrul Anului Milostivirii. În acest context, la Roma vor poposi moaștele sfântului Pius de la Pietrelcina și ale lui Leopold Mandić, iar misionarii milostivirii își vor primi mandatul de la papa Francisc. Ultimul eveniment din calendarul jubiliar al lunii februarie are loc luni, 22 februarie, cu celebrarea Jubileul Curiei Romane.
Înainte de a prezenta pe larg evenimentele principale ale lunii februarie, arhiepiscopul Fisichella a făcut un scurt bilanț spunând că până acum la evenimentele jubiliare au participat aproximativ 1 milion și 400 de mii de persoane, 40% dintre acestea provenind din afara Italiei.

„Padre Pio” și Leopold Mandić sfinți ai iertării și milostivirii
Prelatul a amintit devoțiunea particulară pe care Sfântul Părinte o are față de capucinul de origine croată care, la fel ca sfântul Pius de la Pietrelcina, își petrecea o mare parte din timpul său în Confesional, unde mii de persoane găseau în raportul cu el „mărturia privilegiată a iertării și a milostivirii”. „Unii dintre frații săi”, spune arhiepiscopul Rino Fisichella, „ziceau că este ignorant și de mânecă largă, pentru că îi dezlega pe toți de păcate. Însă răspunsul său simplu și umil îi lăsa pe toți fără cuvinte. Dacă Răstignitul mi-ar reproșa că sunt mânecă largă, i-aș răspunde: ‘acest exemplu rău, Doamne, mi l-ați dat voi. Eu nu am ajuns încă la nebunia de a muri pentru suflete’”.

Monseniorul Fisichella a prezentat și programul timpului în care relicvele celor doi sfinți vor poposi la Roma. Astfel la 3 februarie urnele vizibile cu moaștele sfinților vor ajunge în Biserica Sfântul Laurențiu din afara zidurilor, unde vor putea fi venerate timp de două zile. La 5 februarie, după o procesiune pe „via della Conciliazione”, unde sunt așteptați mii de credincioși, moaștele vor fi așezate în navata centrală a Bazilicii „Sfântul Petru” din Vatican, unde vor putea fi venerate până în dimineața zilei de 11 februarie. „Este o premieră faptul că doi călugări săraci, care nu s-au mutat niciodată în viață din localitățile lor, vor veni la Roma într-o manieră atât de solemnă. Cred că va fi un eveniment cu adevărat extraordinar”, a mai spus prelatul, amintind că la 6 februarie grupurile de rugăciune ale sfântului Pius vor fi primite într-o audiență extraordinară de Sfântul Părinte.

Papa Francisc le va încredința mandatul la 1071 de misionari ai milostivirii
Președintele dicasterului pentru Noua Evanghelizare s-a oprit și asupra mandatului pe care papa Francisc îl va da celor 1071 de misionari ai milostivirii. Evenimentul va avea loc în timpul celebrării din Miercurea Cenușii, la 10 februarie. Misionarii, care provin de pe toate continentele, vor primi de la Suveranul Pontif autoritatea de a dezlega chiar și păcatele rezervate Sfântului Scaun. La 9 februarie, Papa se va întâlni cu acești misionari pentru a le spune „cât de aproape de inima sa este această inițiativă, care este unul din momentele cele mai sugestive și semnificative ale Jubileului Milostivirii. Misionarii milostivirii sunt așadar preoți care primesc de la Sfântul Părinte sarcina de a fi mărturisitori privilegiați ai evenimentului jubiliar în Bisericile lor. Aceștia sunt numiți direct de Suveranul Pontif, nu de episcopii locului, iar lor Papa le încredințează mandatul de a vesti frumusețea milostivirii lui Dumnezeu și de a fi confesori umili și înțelepți, având o mare capacitate de iertare față de cei care se apropie de Spovadă.

La 22 februarie, Jubileul Curiei Romane
Arhiepiscopul Rino Fisichella a mai amintit că la 22 februarie va avea loc Jubileul Curiei Romane. Celebrarea acestuia prevede un moment de reflecție în Aula Paul al VI-lea din Vatican, ținut de părintele iezuit Marko Ivan Rupnik, urmat de o procesiune în Piața „Sfântul Petru” cu trecerea porții sfinte și celebrarea Sfintei Liturghii, prezidată de papa Francisc. Prelatul a mai spus că deschiderea porții sfinte a carității la Casa de primire „Don Luigi di Liegro” și vizita făcută la bătrânii și bolnavii în stadiu vegetativ din cartierul „Torre Spaccata”, la periferia Romei, sunt semne care au o valoare simbolică în fața nevoilor din societatea de astăzi.

(rv – I. Ursuleac)

Exprimaţi-vă opinia