• 29 Ian 2016

(Ţara Sfântă, 6-13 februarie 2016)

Joi, 28 ianuarie 2016, în Aula “Ioan Paul al II-lea” a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferinţa de presă de prezentare a Mesajului Sfântului Părinte Francisc pentru a 24-a Zi Mondială a Bolnavului (ediţie solemnă) care se va ţine la Nazaret în Ţara Sfântă la 11 februarie. Mesajul Sfântului Părinte pentru această zi, cu tema: “A ne încrede în Isus milostiv ca Maria: «Faceţi tot ce vă va spune» (In 2,5)”, a fost publicat la 15 septembrie 2015. Au intervenit la Conferinţa de Presă: ES Mons. Zygmunt Zimowski, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari (pentru Pastoraţia Sănătăţii); Mons. Jean-Marie Mpendawatu Mate Musivi, secretar al dicasterului; părintele Augusto Chendi, M.I., subsecretar al aceluiaşi consiliu pontifical; părintele Pietro Felet S.C.I., secretar general al Adunării Ordinariilor Catolici din Ţara Sfântă şi referent local pentru organizarea Zilei Mondiale a Bolnavului 2016. Prezentăm în continuare:

Intervenţia ES Mons. Zygmunt Zimowski

Este în faţa noastră celebrarea celei de-a XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului care va avea loc în Ţara Sfântă, la Nazaret. Papa Francisc în Mesajul pregătit pentru acest eveniment a scris că va fi pentru el ocazie pentru “a fi în mod deosebit aproape de voi, dragi persoane bolnave, şi de cei care se îngrijesc de voi”.

Aş vrea să amintesc că această Zi a fost instituită de sfântul Ioan Paul al II-lea cu o scrisoare scrisă Eminenţei Sale cardinalul Fiorenzo Angelini, primul preşedinte al Consiliului nostru Pontifical, la 13 mai 1992, în care Sfântul Părinte preciza scopul acestei celebrări, pe care aş vrea să-l amintesc acum: “Celebrarea anuală a «Zilei Mondiale a Bolnavului» are deci scopul clar de a sensibiliza poporul lui Dumnezeu şi, prin urmare, multiplele instituţii sanitare catolice şi însăşi societatea civilă, de necesitatea de a asigura cea mai bună asistenţă celor bolnavi; de a ajuta pe cel care este bolnav să valorizeze, pe planul uman şi mai ales pe cel supranatural, suferinţa; să implice în manieră deosebită diecezele, comunităţile creştine, familiile călugăreşti în pastoraţia sanitară; să favorizeze angajarea tot mai preţioasă a voluntariatului; să amintească de importanţa formării spirituale şi morale a lucrătorilor sanitari şi, în sfârşit, să facă să se înţeleagă mai bine importanţa asistenţei religioase a bolnavilor din partea preoţilor diecezani şi călugări, precum şi a celor care trăiesc şi lucrează alături de cel care suferă”.

1. “A ne încrede în Isus milostiv ca Maria: «Faceţi tot ce vă va spune» (In 2,5)” este tema Mesajului papal. Primul punct care ar trebui subliniat este locul celebrării Zilei, adică Ţara Sfântă. Pentru acest motiv, Sfântul Părinte Francisc a propus meditarea relatării evanghelice a nunţii din Cana (In 2,1-11) unde Isus a făcut prima sa minune prin mijlocirea Mamei sale. În afară de asta, trebuie amintit că la Nazaret se va desfăşura celebrarea principală, unde – sunt tot cuvintele Sfântului Părinte – “«Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi» (In 1,14). La Nazaret, Isus a început misiunea sa mântuitoare, aplicând sieşi cuvintele profetului Isaia, aşa cum ne prezintă evanghelistul Luca: «Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închişi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de îndurare al Domnului» (4,18-19)”.

Aşadar suntem în Galileea unde Isus a săvârşit atâtea vindecări. În Mesaj, Papa Francisc ne aminteşte importanţa apropierii lui Isus de cei bolnavi şi de cei suferinzi; El “merge alături de noi, împovărat de Cruce. […] Credinţa în Dumnezeu este, pe de o parte, pusă la încercare, dar în acelaşi timp revelează toată potenţialitatea sa pozitivă. Ea ne oferă o cheie cu care putem descoperi sensul cel mai profund a ceea ce trăim”. Această cheie se numeşte încredere. E suficient a aminti un episod descris de sfântul Matei despre chemarea lui Cristos la patul unui bolnav. Centurionul se adresează lui Isus: “Doamne, servitorul meu zace în casă, paralizat, suferind groaznic”. “Voi veni eu însumi şi-l voi vindeca” (Mt 8,6.7). Acesta este un caz, unul din atâtea; de fapt, toată Evanghelia este plină de asemenea evenimente. Cristos, chemat cu încredere la bolnavi. Cristos, chemat de bolnavi. Cristos, în slujba oamenilor suferinzi. Cuvintele din Evanghelia după Marcu, citite în zilele trecute în timpul Euharistiei, ne amintesc minunile de vindecare făcute de Isus. Şi noi suntem chemaţi în mod constant. Toţi, într-un anumit sens, suntem chemaţi, chiar dacă fiecare în mod diferit. Chemarea – invitaţia, pe care centurionul din Evanghelie a adresat-o lui Cristos se repetă neîncetat. Omul suferă în diferite locuri, uneori “suferă teribil”. Şi cheamă un alt om. Are nevoie de ajutorul său. Are nevoie de prezenţa sa. Uneori ne intimidează faptul că nu putem “vindeca”, nu putem ajuta ca Isus. Încercăm să depăşim această încurcătură. Important este să mergem. Să stăm alături de omul care suferă. El, probabil, mai mult decât de vindecare are nevoie de prezenţa omului, de inima umană pline de milostivire, de solidaritatea umană.

Este vorba despre medici, despre infirmieri, despre toţi reprezentanţii lucrătorilor sanitari. Este vorba despre instituţiile care slujesc sănătatea umană: ambulatorii medicale şi dentiste, farmacii, spitale, clinici, localităţi climatice, sanatorii, case de îngrijire. Aşadar trebuie susţinută cu orice preţ tradiţia frumoasă: lucrarea medicului şi a infirmierului este tratată nu numai ca o profesie, ci şi chiar mai înainte ca o slujire, o “vocaţie”. Îngrijirea faţă de cei neputincioşi fizic şi faţă de bătrâni, îngrijirea faţă de bolnavii mentali – aceste sectoare constituie, mai mult decât orice alt domeniu al vieţii sociale, metrul culturii societăţii şi a statului.

2. În al doilea rând ar trebui amintit că celebrarea acestei Zile se înscrie foarte bine şi în cadrul Jubileului Extraordinar al Milostivirii. Vom vizita bazilica Sfântului Mormânt şi a Agoniei (Ghetsemani), locuri în care Cristos s-a încredinţat Tatălui pentru mântuirea noastră, având conştiinţa că “A crede în Fiul răstignit înseamnă «a-l vedea pe Tatăl», înseamnă a crede că iubirea este prezentă în lume şi că această iubire e mai puternică decât orice fel de rău în care omul, omenirea, lumea sunt cufundaţi. A crede într-o astfel de iubire înseamnă a crede în milostivire. Aceasta este, într-adevăr, dimensiunea indispensabilă a iubirii; este ca un al doilea nume al ei […]. Acela care «a trecut făcând bine şi tămăduind» şi «vindecând orice boală şi orice neputinţă» pare acum să merite El însuşi cea mai mare milostivire şi să facă apel la milostivire, când este arestat, batjocorit, osândit, biciuit, încununat cu spini, când este pironit pe cruce şi moare în chinuri sfâşietoare” (Dives in misericordia, 7).

Isus a unit omenirea prin crucea sa şi celebrarea Zilei Mondiale a Bolnavului în Ţara Sfântă ne va ajuta să realizăm dorinţa pe care Papa Francisc a exprimat-o în bula de convocare, adică: “Acest An Jubiliar trăit în milostivire să poată favoriza întâlnirea cu [ebraismul, cu islamul] şi cu celelalte nobile tradiţii religioase; să ne facă mai deschişi la dialog pentru a ne cunoaşte şi a ne înţelege mai bine; să elimine orice formă de închidere şi de dispreţ şi să şteargă orice formă de violenţă şi de discriminare” (Misericordiae vultus, 23). Fiecare spital sau casă de îngrijire – aminteşte Sfântul Părinte – poate să fie semn vizibil şi loc pentru a promova cultura întâlnirii şi a păcii, unde experienţa bolii şi a suferinţei, precum şi ajutorul profesional şi fratern, să contribuie la depăşirea oricărei limite şi a oricărei diviziuni.

3. Papa Francisc în Mesajul său ne aminteşte în sfârşit rolul servitorilor. “În scena de la Cana, în afară de Isus şi de Mama sa, sunt cei care sunt numiţi «servitori», care primesc de la ea această indicaţie: «Faceţi tot ce vă va spune» (In 2,5). Desigur, minunea are loc prin lucrarea lui Cristos; totuşi, El vrea să se folosească de ajutorul uman pentru a săvârşi minunea. Ar fi putut să apară direct vinul în amfore. Dar vrea să se bazeze pe colaborarea umană şi le cere servitorilor să le umple cu apă. Cât este de preţios şi plăcut lui Dumnezeu a fi servitori ai altora! Asta mai mult decât orice alt lucru ne face asemenea lui Isus, care «nu a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji» (Mc 10,45)”. Ziua Mondială a Bolnavului ne va da ocazia de a aminti atâţia sfinţi şi fericiţi, care, în timpul istoriei, au slujit pe cei bolnavi şi pe cei suferinzi. Papa Benedict, la sfârşitul enciclicei sale Deus caritas est a citat câţiva: Francisc de Assisi, Ignaţiu de Loyola, Ioan al lui Dumnezeu, Camil de Lellis, Vincenţiu de Paul, Luiza de Marillac, Iosif B. Cottolengo, Ioan Bosco, Alois Orione, Tereza de Calcutta…, indicând cu aceste figuri “rămân modele însemnate de caritate socială pentru toţi oamenii de bunăvoinţă”. În Mesaj se vorbeşte şi despre cele două surori canonizat în luna mai anul trecut: sfânta Maria Alfonsina Danil Ghattas şi sfânta Maria a Răstignitului Baouardy, ambele fiice ale Ţării Sfinte. Papa Francisc recomandă că şi noi, “şi noi, sănătoşi sau bolnavi, putem oferi trudele şi suferinţele noastre ca pe acea apă care a umplut amforele la nunta din Cana şi a fost transformată în vinul cel mai bun. Cu ajutorul discret dat celui care suferă, precum şi în boală, se ia pe umerii proprii crucea de fiecare zi şi se urmează Învăţătorul (cf. Lc 9,23); şi chiar dacă întâlnirea cu suferinţa va fi mereu un mister, Isus ne ajută să-i dezvăluim sensul”.

Rodul acestei Zile trebuie să fie concret, apropierea inimilor noastre care se exprimă în milostivirea faţă de cei bolnavi şi nevoiaşi, pe care trebuie să-i facem să simtă apropierea, sau proximitatea, materială şi spirituală, a întregii comunităţi creştine. Este important să nu-i lăsăm în abandonare şi în singurătate în timp ce trebuie să înfrunte un moment atât de delicat din viaţa lor. De aceea sunt vrednici de merit cei care cu răbdare şi iubire pun în slujba lor competenţe profesionale şi căldură umană. Ne gândim la medici, la infirmieri, la lucrătorii sanitari, la rude, la voluntari, la călugări şi la călugăriţe, la preoţi care, fără a se cruţa, se apleacă asupra lor, ca samariteanul milostiv, neprivind la condiţia lor socială, la culoarea pielii sau la apartenenţa religioasă, ci numai la ceea ce au ei nevoie.

Mesajul se termină cu rugăciunea de încredere: “Să încredinţăm mijlocirii Fecioarei neliniştile şi suferinţele, împreună cu bucuriile mângâierile, şi să îndreptăm către ea rugăciunea noastră, pentru ca să-şi îndrepte spre noi ochii săi cei milostivi, în special în momentele de durere, şi să ne facă vrednici să contemplăm astăzi şi pentru totdeauna Faţa milostivirii, pe Fiul său Isus”.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia