Rugăciunea ”Angelus” cu papa Francisc, duminică, 17 ianuarie 2016, Ziua migrantului și a refugiatului – ANSA


RV 17 ian 2016. ”Minunea înfăptuită de Isus la nunta din Cana Galileei nu se referă doar la soți pentru că fiecare persoană umană este chemată să-l întâlnească pe Domnul în viața sa”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Angelus” recitată duminică, 17 ianuarie 2016, de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic împreună cu credincioșii prezenți în Piața Sfântul Petru. După rugăciunea ”Angelus”, Sfântul Părinte i-a salutat în mod special pe cei peste cinci mii de migranți prezenți în duminica în care Biserica catolică marchează anual Ziua migrantului și a refugiatului. Cu această ocazie, migranții rezidenți la Roma au fost invitați să treacă prin Poarta Sfântă a bazilicii San Pietro și să participe la Sfânta Liturghie prezidată de card. Antonio Maria Vegliò, președintele Consiliului pontifical pentru pastorația migranților și itineranților.

Minunea din Cana Galileei
«Evanghelia acestei duminici», a spus papa Francisc în alocuțiunea sa de la ”Angelus”, «prezintă evenimentul minunat care a avut loc la Cana, un sat din Galileea, în timpul sărbătorii de nuntă la care participau și Maria și Isus, cu primii săi discipoli» (cfr In 2,1-11). Referindu-se la schimbarea apei în vin, Pontiful a remarcat că «minunile sunt semne extraordinare care însoțesc predicarea Veștii celei bune și au scopul de a trezi sau de a întări credința în Isus. În minunea săvârșită la Cana putem vedea un gest de bunăvoință din partea lui Isus față de soți, un semn al binecuvântării lui Dumnezeu asupra căsătoriei. Iubirea dintre bărbat și femeie este, așadar, o bună cale pentru a trăi Evanghelia, pentru a porni cu bucurie pe drumul sfințeniei».

Fiecare este chemat să-l întâlnească pe Domnul
Cu toate acestea, «minunea de la Cana nu-i privește numai pe soți. Orice persoană umană este chemată să-l întâlnească pe Domnul în viața sa. Credința creștină este un dar pe care îl primim prin Botez și care ne permite să-l întâlnim pe Domnul. Credința trece prin timpuri de bucurie și durere, de lumină și întuneric, ca în orice experiență autentică de iubire. Relatarea despre nunta din Cana ne îndeamnă să redescoperim faptul că Isus nu se prezintă înaintea noastră ca un judecător gata să condamne vina noastră, nici ca un comandant care ne impune să-i executăm orbește ordinele sale; se manifestă ca Mântuitor al omenirii, ca frate, ca fratele nostru mai mare, Fiul Tatălui; se prezintă drept Cel care răspunde la așteptările și promisiunile de bucurie care sălășluiesc în inima fiecăruia dintre noi».

Sângele lui Cristos ne spală de păcatele noastre
De aici, o serie de întrebări pe care Pontiful le-a exprimat în legătură cu experiența noastră de credință: «Îl cunosc într-adevăr pe Domnul în acest fel? Îl simt aproape de mine, de viața mea? Îi răspund pe lungimea de undă a acelui iubiri de mire pe care El o manifestă zi de zi tuturor, fiecărei ființe umane? Este vorba de a conștientiza faptul că Isus ne caută și ne îndeamnă să-i facem spațiu în cămara inimii noastre. Iar pe acest drum de credință cu El, noi nu suntem lăsați singuri: am primit darul Sângelui lui Cristos. Amforele mari de piatră pe care Isus face să le umple cu apă ca să o schimbe în vin (v. 7) sunt semnul trecerii de la vechiul la noul legământ: în locul apei folosită pentru purificarea rituală, am primit Sângele lui Isus, care este vărsat în mod sacramental în Euharistie și în mod violent în Patima și Crucea sa. Sacramentele care izvorăsc din misterul pascal revarsă asupra noastră forța supranaturală și ne permit să gustăm milostivirea infinită a lui Dumnezeu».

«Fecioara Maria, model de meditare a cuvintelor și faptelor Domnului, să ne ajute să redescoperim cu credință frumusețea și bogăția Euharistiei și a celorlalte Sacramente, care fac prezentă iubirea credincioasă a lui Dumnezeu față de noi. Putem să ne îndrăgostim, astfel, tot mai mult de Domnul Isus, mirele nostru, și să mergem în întâmpinarea lui cu făcliile aprinse ale credinței noastre bucuroase, devenind astfel mărturisitorii săi în lume».

Ziua migrantului și a refugiatului
După rugăciunea ”Angelus” papa Francisc a menționat că în această duminică se marchează și Ziua mondială a migrantului și refugiatului care, în contextul Anului Sfânt al Milostivirii, este celebrată la Roma ca ”Jubileu al migranților”. Papa a salutat cu ”mare afecțiune” comunitățile etnice prezente care au venit în Piață din diferite regiuni ale Italiei și în special din Lazio. «Dragi migranți și refugiați», a spus Pontiful în cuvântul său, «fiecare dintre voi poartă cu sine o istorie, o cultură, valori prețioase și deseori, din păcate, și experiențe de mizerie, exploatare și teamă. Prezența voastră în această Piață este semn de speranță în Dumnezeu. Nu permiteți să vă fie furată această speranță și bucuria de a trăi, care provin din experiența îndurării divine, grație și persoanelor care vă primesc și vă ajută. Trecerea Porții Sfinte și Sfânta Liturghie pe care le veți trăi peste câteva minute să vă umple inima de pace. La această Sfântă Liturghie aș dori să le mulțumesc, iar voi să o faceți împreună cu mine, deținuților de la închisoarea ”Opera” din Milano pentru darul hostiilor confecționate de ei înșiși și care vor fi folosite la această celebrare. Îi salutăm cu aplauze de aici, cu toții împreună!».

Rugăciune pentru victimele atentatelor din Indonezia și Burkina Faso
După ce a salutat alte grupuri de pelerini, din Italia, Spania și Bosnia și Herțegovina, papa Francisc a îndemnat credincioșii prezenți «să îndrepte spre Dumnezeu o rugăciune pentru victimele atentatelor care au avut loc zilele trecute în Indonezia și Burkina Faso. Domnul să le primească în casa sa și să susțină eforturile comunității internaționale pentru construcția păcii».

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia