Papa Francisc în fața Pruncului Isus, Noaptea de Crăciun 2014, bazilica Sfântul Petru – OSS_ROM

RV 24 dec 2015. Noaptea de Crăciun a inspirat cele două predici prezentate de papa Francisc la Sfintele Liturghii solemne celebrate în bazilica Sfântul Petru în 24 decembrie 2013 și 2014. Ambele meditații oglindesc referințele de bază ale magisteriului său: iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de cei din urmă și blândețea Pruncului Isus care cere un spațiu în inima oamenilor.

Noaptea de la Betleem de acum două mii de ani, care arată punctul zero al istoriei și dilată spațiul existenței, a început cu cei care trăiau la periferia cetății. A început, după cum remarca Sfântul Părinte, cu privilegiul ”marii lumini” care orbește ochii somnoroși dar apoi plini de uimire ai celor care s-au obișnuit să vadă lumina din primele rânduri stând mereu printre cei din urmă:
• «Păstorii au fost primii (…) care au primit vestea nașterii lui Isus. Au fost primii pentru că erau printre ultimii, printre cei marginalizați. Au fost cei dintâi pentru că stăteau de veghe, păzindu-și turmele lor. A sta de veghe este o lege pentru orice pelerin, iar ei stăteau de veghe. Împreună cu ei ne oprim în fața Copilului, ne oprim în tăcere. Împreună cu ei, îi mulțumim Domnului pentru că ni l-a dat pe Isus» (Predica de la Sf. Liturghie din Noaptea de Crăciun 2013).

”Pace pe pământ oamenilor de bună voință”, spun păstorilor mesagerii înveșmântați în culorile cerului. Nu altceva au de spus pentru cei din urmă și cei dintâi din era crizelor globalizate și a terorismului care trage cu arme de foc într-un grup de tineri care se distrau la un concert. ”Scurgerea veacurilor”, observa Pontiful la Crăciunul de anul trecut, ”a fost marcată de violențe, războaie, ură și asuprire. Dar Dumnezeu, care și-a pus așteptarea în omul făcut după chipul și asemănarea sa, continua să aștepte”.
• «Dumnezeu a așteptat. El a așteptat atât de mult încât, probabil, la un moment dat ar fi trebuit să renunțe. În schimb, nu putea să renunțe, nu putea să se tăgăduiască pe sine. De aceea a continuat să aștepte cu răbdare în fața corupției oamenilor și popoarelor. Răbdarea lui Dumnezeu! Cât de greu e să înțelegem răbdarea pe care Dumnezeu o are față de noi» (Predica de la Sf. Liturghie din Noaptea de Crăciun 2014).

La Betleem, strălucirea care a făcut din noapte zi a început să pălească iar stelele și-au reluat locul de pe mantia cerească. Poporul care zăcea în întuneric a văzut o lumină mare apoi a revenit la stâna și turmele dintotdeauna. Dar Copilul înfășat și depus în iesle a schimbat totul, ochii l-au văzut și acum transmit inimii întrebări:
• «Cum primim noi blândețea lui Dumnezeu? Mă las atins de El, mă las îmbrățișat, sau îl împiedic să se apropie? (…) Lucrul cel mai important nu este să-l caut ci să las ca El să mă caute, să mă găsească și să mă mângâie cu blândețe. Aceasta este întrebarea pe care Copilul o pune prin simpla sa prezență: îi permit lui Dumnezeu să mă iubească?» (Predica de la Sf. Liturghie din Noaptea de Crăciun 2014).

Probabil că nu există răspunsuri imediate în jurul stânei în timp ce zorile înaintează ca o invitație de a face cu adevărat nouă ziua care începe după noaptea de la Betleem. Dar se știe că păstorii sunt oameni simpli, nepregătiți, fără răspunsuri. Și totuși, asigură papa Francisc, tocmai acesta este sentimentul potrivit pentru a vorbi cu Cerul:
• «Domnul ne repetă ”Nu vă temeți!” după cum îngerii au spus păstorilor ”Nu vă temeți!”. Vă repet și eu vouă, tuturor: ”Nu vă temeți! Tatăl nostru este răbdător, ne iubește, ni-l dăruiește pe Isus ca să ne călăuzească pe drumul către țara făgăduită. El este lumina care luminează în întuneric. El este milostivirea: Tatăl nostru ne iartă întotdeauna, El este pacea noastră» (Predica de la Sf. Liturghie din Noaptea de Crăciun 2013).

(rv – A. De Carolis – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia