lansare IPII

O nouă carte de Ecaterina Hanganu, având titlul Pelerinul iubirii milostive. Sfântul Ioan Paul al II-lea şi România, a fost lansată la Iaşi, marţi, 15 decembrie 2015, în sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi. Cartea a fost realizată la Editura “Galaxia Gutenberg”. Au avut intervenţii: PS Petru Gherghel, pr. Marius Taloş, SJ, şi pr. Mihai Budău. Moderatorul acestui eveniment a fost pr. Cornel Cadar.

“Cartea se deschide printr-un gând de binecuvântare, un gând care păstrează şi următoarele cuvinte: «Doamnă doctor Ecaterina, am primit cu bucurie gândul şi minunata dumneavoastră intenţie de a face prezentă figura măreaţă a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, cu mesajul său cuceritor şi cu imaginea sa mobilizatoare pentru toţi şi, desigur, şi pentru poporul nostru credincios pe care l-a iubit»”. Aceste cuvinte îi aparţin PS Petru Gherghel, se găsesc la pagina cinci a cărţii şi au fost printre ideile prezentate de pr. Cornel Cadar, moderatorul acestui eveniment, care, la începutul evenimentului, i-a salutat pe cei prezenţi şi a spus câteva cuvinte despre autoare şi despre carte.

A urmat intervenţia PS Petru Gherghel, care a dorit ca acest moment să fie ţinut “într-un loc sacru”. Referitor la carte, Preasfinţitul a declarat că “este ca un tezaur şi un fel de binecuvântare pentru noi, cei care dorim mai departe să pătrundem în sensul profund al mesajului Sfântului Părinte”.

Părintele iezuit Marius Taloş, redactorul cărţii, a menţionat că această nouă biografie a sfântului papă Ioan Paul al II-lea “nu este o exegeză despre Sfântul Părinte, ci o eisegeză, o căutare înăuntru a identităţii sale şi a misiunii care ne copleşeşte astăzi prin actualitatea sa”. Cartea “curge” ca o naraţiune, este “un basm, o poveste care începe cu «a fost odată ca niciodată», este o poveste care ar putea fi istorisită copiilor astăzi, în prag de Crăciun (…) Cartea apare exact în momentul în care se deschid porţile Anului Milostivirii. Este o carte-poartă, o carte care pregăteşte drumul; prin urmare, este o carte de actualitate”.

Pr. Mihai Budău, care a prefaţat multe din cărţile autoarei, a încercat să facă o paralelă între doamna Ecaterina Hanganu şi sfântul papă Ioan Paul al II-lea. “De ce vorbeşte doamna doctor despre Ioan Paul al II-lea atât de mult? Ştiu că este o mare admiratoare a papei Ioan Paul al II-lea. Atunci mă întrebam oare cine poate vorbi mai frumos despre flori decât un grădinar care este alături de flori, simte mirosul florilor? Cine poate vorbi mai frumos despre stele, despre frumuseţea cerului decât un astronom? Şi niciodată întunericul nu va putea să vorbească despre lumină, nici răul despre bine, nici ura despre iubire. De aceea ea, consider că nu numai că îl cunoaşte pe Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, ci îl simte aproape, l-a simţit din totdeauna aproape ca pe un frate”. În încheiere, pr. Mihai a menţionat că autoarea, doamna Ecaterina Hanganu, şi-a pus încrederea în Domnul permanent, chiar şi atunci când şi-a pierdut tatăl; nu a încetat să se roage atât în momentele de dificultate, cât şi în cele de bucurie.

Părintele moderator a concluzionat cu următoarele cuvinte: “După cât înţelegem, cartea e o invitaţie la meditaţie, dincolo de datele istorice, de datele biografice, e un manual, un ghid de viaţă spirituală”, după care a dat autoarei posibilitatea de a se exprima. Doamna doctor Ecaterina Hanganu a accentuat şi ea importanţa rugăciunii, mărturisind că nu se sfieşte să recomande pacienţilor ei medicamentul cel mai bun, şi anume rugăciunea. A încercat să demonstreze, în câteva cuvinte, originea valahă a papei Ioan Paul al II-lea, origine ce îl apropie de noi, românii. România este o punte între orient şi occident; de aceea papa a insistat să viziteze ţara noastră. Aşadar, papa, spune autoarea, “a făcut un prim pas spre unitate”.

În încheiere PS Petru Gherghel i-a dăruit doamnei Ecaterina o cruce şi i-a mulţumit “că a adus la noi în casă această carte”, după care a împărţit binecuvântarea cu relicva papei Ioan Paul al II-lea.

În “Cuvânt înainte”, Mons. Grigore Duma face o sinteză a cărţii: “Cartea aceasta nu este o simplă biografie a marelui papă Ioan Paul al II-lea, dar personalitate sa complexă, prinsă în contextul istoric în care a trăit şi cu referinţă la momente din alte perioade istorice poloneze semnificative, invită la reflexie asupra multor afirmaţii îndrăzneţe şi provocări riguros argumentate, dar care vor face subiect de dezbateri interesante în cercul celor vizaţi. Esenţială este prezentare vizitei sale în România, relatată în detaliu, moment unic în istoria de după Marea Schismă, când Suveranul Pontif vine într-o ţară predominant ortodoxă şi a fost aleasă, din motive istorice şi personale, tocmai România, «o naţiune răstignită pe cruce credinţei sale» (…) Odată terminată de citit, cartea aceasta ne va apărea ca un manual cu lecţii minunate de viaţă, un manual cu informaţii şi date istorice, la care ne vom putea întoarce oricând, un ghid de viaţă spirituală profundă ancorată în credinţă şi rugăciune în stilul sfântului papă Ioan Paul al II-lea”.

Andrei Gherghe

 

Exprimaţi-vă opinia