DSC09573

Sfântul Părinte Papa ne prezintă “Anul Jubiliar al Milostivirii” ca pe un pelerinaj, ca un drum interior de făcut, pentru a ajunge, prin diferite etape şi angajamente, la un scop precis: a fi “milostivi ca Tatăl”.
Pentru ca acest drum să devină ceva concret şi comunitar, tinerii ignaţieni de la Centrul Manresa şi Magis s-au angajat ca în fiecare lună să trăiască în mod mai deosebit una dintre faptele de milostenie, ilustrate pe Poarta Sfântă, deschisă ieri la Centrul Manresa, şi distribuită apoi publicului larg online. Pentru luna decembrie s-a ales: “Am fost străin şi m-aţi primit”. Trăirea acestei fapte de milostenie poate fi aplicată fie în relaţie cu cei înstrăinaţi din familia noastră, fie cu cei străini, precum refugiaţii, fie cu cei mici şi marginalizaţi.

untitled

Să ne dea bunul Dumnezeu ca prin acest gest făcut cu inima deschisă să-l putem primi pe însuşi Isus Cristos care vine şi astfel să fie Crăciun în inima şi în familia noastră!
Ne bucurăm şi mulţumim pentru toţi cei care doresc să ni se alăture pe acest drum.

Pr. Olivo Bosa SJ

DSC09587

Exprimaţi-vă opinia