Papa Francisc, în cartierul sărac din Nairobi – EPA


 RV 27 noiembrie 2015.  Înainte de întâlnirea sa cu tinerii din  Kenya, papa Francisc a vizitat vineri dimineaţa, 27 noiembrie a.c., cartierul sărac Kangemi din Nairobi, în care locuiesc peste 100 mii de persoane în condiţii de viaţă precare, precum lipsa accesului la apă potabilă: o „injustiţie socială imposibil de necondamnat”, spune Papa. În aceeaşi periferie existenţială, în care trăiesc aparţinători ai tribului african Luhya,  Pontiful a vizitat şi parohia „Sf. Iosif Lucrătorul”, a fraţilor misionari iezuiţi.
O bucurie de nedescris printre băştinaşii la care a ajuns papa Francisc:
En verdad, me siento como en casa, compartiendo este momento con hermanos y hermanas…
• „Mă simt ca acasă – spune Succesorul lui Petru – împărtăşind acest moment cu fraţi şi surori care nu mi-e ruşine să spun că au un loc special în viaţa şi în alegerile mele. Sunt aici pentru că vreau să ştiţi că bucuriile şi speranţele voastre nu-mi sunt indiferente. Cunosc dificultăţile pe care le întâlniţi zi de zi! Cum se poate să nu denunţăm asemenea nedreptăţi?”

Totodată, Pontiful a dorit să evidenţieze un aspect puţin cunoscut în asemenea circumstanţe, precum înţelepciunea cartierelor populare, care se naşte din «rezistența stăruitoare a ceea ce este autentic», din valorile evanghelice pe care societățile bogate, marcate de consum neînfrânat, par să le fi uitat. Această înţelepciune construieşte un «alt timp de cultură»:
• „Voi sunteţi în stare – spune Papa săracilor din Kangemi– să fiţi punţi de apartenenţă şi convieţuire, care transformă aglomeraţia habitatului într-o experienţă comunitară, în care ego-ul şi egoismul sunt depăşite, făcând loc unor valori care se bazează pe faptul că fiecare ființă umană este mai importantă decât zeul banilor. Vă mulțumesc pentru că ne amintiţi că există un altfel de cultură posibilă”.

Reconocer Manifestaciones estas de Buena Vida que crecen cotidianamante entre ustedes…
• „A recunoaşte aceste obişnuinţe bune de viaţă, cultivate în fiecare zi printre voi, nu înseamnă în niciun fel a ignorara teribila nedreptate a marginalizării urbane. [Condiţiile precare] sunt rănile provocate de minoritățile care se concentrează pe putere, bogăţie şi egoism, în timp ce o majoritate în creștere trebuie să se refugieze în suburbii abandonate, poluate, rebuturi”.

Papa Francisc a subliniat că problema majoră a cartierului sărac kenyan este lipsa accesului la infrastructură și la servicii de bază, mai ales accesul la apă potabilă, o injustiţie „extrem de gravă”.
În aceste condiții, de multe ori se agravează şi violența organizațiilor criminale în serviciul intereselor economice sau politice, care ajung să folosească copii și tineri drept „carne de tun” pentru afacerile lor sângeroase. Aceste realităţi sunt de fapt rezultatul unor noi forme de colonialism, care consideră Africa parte dintr-un mecanism și pretind să «legitimeze modelul actual de distribuție, în care o minoritate consideră că are dreptul să consume într-o proporție imposibil de generalizat».

La final, papa Francisc a făcut un apel pentru a fi pusă în aplicare o integrare urbană respectabilă. Potrivit Pontifului, datoria socială, datoria ambientală cu săracii oraşului se plăteşte materializând dreptul sacru la teren, locuință și loc de muncă.

În Kenya, Succesorul lui Petru a făcut de asemenea un apel la toți creștinii, în special păstorii de comunităţi, să reînnoiască impulsul lor misionar, luând inițiativă împotriva atâtor nedreptăți şi să se implice în problemele cetățenilor. Pontiful cere preoţilor să îi însoțească pe enoriaşi în luptele lor, având grijă de roadele muncii colective şi sărbătorind împreună orice mic sau mare succes.

După aceasta, Pontiful i-a întâlnit pe tinerii din Kenya la stadionul Kasarani din Nairobi, începând cu ora locală 10.00. Întâlnirea a cuprins un program artistic tradiţional, lectura unui pasaj biblic din partea unui tânăr nevăzător şi mărturii ale tinerilor, cărora papa Francisc le-a răspuns liber, în limba spaniolă, subliniind: «NU» colonialismului şi corupţiei.

Tinerii kenyeni i-au dăruit Papei o medalie cu numărul de rozarii recitate pentru intenţiile sanctităţii sale şi i-au purtat simbolic trei plante, pe care Pontiful le-a binecuvântat. La rândul său, Succesorul lui Petru a dăruit tinerilor din Kenya un rozariu şi rugăciunea „Calea Crucii”, încurajându-i să nu îşi piardă niciodată speranţa, în orice fel de împrejurare.

(rv– M. Caba)

Exprimaţi-vă opinia