Papa Francisc, primind în audienţă sâmbătă, 21 noiembrie 2015, participanţii la congresul mondial al educaţiei catolice – AFP


 RV 22 nov 2015. „Într-un timp de destrămare a pactului educativ dintre familie, şcoală şi stat, agravat de percepţia unui război mondial pe bucăţi, educaţia trebuie să depăşească ispita de a construi false ziduri de apărare; printre lucrătorii cel mai prost plătiţi se numără profesorii pentru că Statul, pur şi simplu, nu este interesat; apropiatul Jubileul al milostivirii îi cheamă pe educatorii de inspiraţie creştină să transpună în domeniul educaţiei faptele de milostenie trupească şi sufletească”. Sunt câteva din sublinierile de mare impact cu care papa Francisc a primit în audienţă sâmbătă, 21 noiembrie 2015, participanţii la congresul mondial al educaţiei catolice. Lucrările congresului s-au desfăşurat la Roma de la 18 la 21 noiembrie şi au avut ca temă „Educaţia azi şi mâine, o pasiune care se reînnoieşte”. Participanţii erau însoţiţi de organizatorul congresului, cardinalul Giuseppe Versali, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. În cuvântul său, papa Francisc i-a mulţumit şi prefectului emerit al Congregaţiei, cardinalul Zenon Grocholewski, care a fost de mai multe ori în România cu ocazia primii titlului de „doctor honoris causa” la diferite universităţi.
Transformând în mod ideal aula Paul al VI-lea într-o imensă sală de clasă, Sfântul Părinte a lăsat profesorilor prezenţi misiunea de a pune întrebări şi a acceptat liber rolul celui care răspunde în faţa clasei. În dialogul său cu profesorii, papa Francisc a subliniat dificultăţile educaţiei în contextul actual şi a îndemnat educatorii din şcolile catolice să nu cedeze în faţa ispitelor comode ci să menţină mereu la cote înalte idealul educaţiei integrale, începând cu cei mai săraci şi cei aflaţi la periferiile vieţii.

● „A educa creştineşte nu înseamnă doar a face o cateheză. Aceasta este doar o parte. Nu înseamnă doar a face prozelitism: nu faceţi prozelitism în şcoală niciodată, niciodată! A educa creştineşte înseamnă a-i conduce pe tineri şi copii spre valorile umane în toată realitatea lor, iar una dintre acestea este transcendenţa. Astăzi există o tendinţă neopozitivistă, de a educa în lucrurile imanente, valorile lucrurilor imanente, şi aceasta, fie în ţările de tradiţie creştină, fie în ţările de tradiţie păgână. Aşa ceva nu înseamnă a-i introduce pe tineri şi copii în realitatea totală, lipseşte transcendenţa. Pentru mine, criza cea mai mare a educaţiei, în perspectiva creştină, este această închidere faţă de transcendenţă. Suntem închişi la transcendenţă. E necesar a pregăti inimile pentru ca Domnul să se arate, dar în totalitatea valorilor, adică în totalitatea umanităţii care cuprinde şi această dimensiune transcendentă. A educa omeneşte dar cu orizonturile deschise. O închidere, de orice fel ar fi aceasta, nu este folositoare educaţiei”.

● „E adevărat că nu doar legăturile educative s-au destrămat, dar şi educaţia în sine a devenit prea selectivă şi elitistă. Se pare că ar avea dreptul la educaţie numai popoarele sau persoanele care au un anumit nivel de trai sau o anumită capacitate, dar cu siguranţă dreptul la educaţie nu este recunoscut pentru toţi copii, pentru toţi tinerii. Aceasta este o realitate mondială care ne face să ne ruşinăm. Este o realitate care ne duce spre o selecţie umană şi care, în loc să apropie popoarele, le îndepărtează, îi îndepărtează pe cei bogaţi de cei săraci, îndepărtează culturile între ele… La fel se întâmplă şi în mic: pactul educativ dintre familie şi şcoală s-a destrămat! Trebuie să începem din nou. S-a destrămat şi pactul educativ dintre familie şi Stat, cu excepţia unui Stat ideologic care vrea să profite de educaţie pentru a-şi răspândi propria ideologie, ca dictaturile pe care le-am cunoscut în secolul trecut. E urât. Printre lucrătorii cel mai prost plătiţi se află educatorii. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că, pur şi simplu, Statul nu este interesat. Dacă ar fi interesat, lucrurile nu ar merge în acest fel. Pactul eductiv s-a rupt. Şi aici începe munca voastră, aceea de a căuta noi drumuri”.

● „Un alt lucru, pentru că întrebarea călugăriţei era «care provocări apar în calea educatorilor în timpurile celui de-al Treilea Război Mondial pe bucăţi». Care este ispita cea mai mare în timpul războaielor şi în acest moment? Zidurile. A se apăra. Zidurile. Falimentul cel mai mare pe care îl poate avea un educator este acela de a educa «între ziduri». A educa între ziduri, între zidurile unei culturi selective, între zidurile unei culturi de siguranţă, între zidurile unui sector social care de bunăstare şi nu mai merge înainte”.

● „Aş vrea să închei invitându-i pe educatori şi educatoare – e o temă pentru acasă, dar de făcut în comunitate – să se gândească din nou la faptele de milostenie, la cele 14 fapte de milostenie. Să se gândească din nou cum să le facă, dar în domeniul educaţiei. (…) În acest An al Milostivirii, milostivirea înseamnă numai să dai de pomană? Sau, în educaţie, cum pot să pun eu în practică faptele de milostenie? Cu alte cuvinte, e vorba de faptele iubirii, după cum spunea la început cardinalul Versaldi: faptele iubirii. Cum pot eu să le îndeplinesc pentru ca această iubire a lui Dumnezeu Tatăl, evidenţiată în mod special în Anul Milostivirii, să ajungă în faptele noastre educative?”.

Printre cei prezenţi la congresul educaţiei şi la audienţa cu papa Francisc se afla şi prof. dr. Mioriţa Baciu Got, preşedintele Secretariatului Naţional al Învăţământului Catolic din România. Contactată de Radio Vatican, reprezentanta învăţământului catolic din ţara noastră ne-a vorbit mai întâi de întâlnire cu Sfântul Părinte şi de o iniţiativă editorială, pentru ca apoi să răspundă la întrebările noastre cu privire la contribuţia şcolii catolice la calitatea educaţiei din România. Să o ascultăm cu partea a doua din amplul interviu acordat Redacţiei Române Radio Vatican.

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia