21.11.2015, Iași (Catholica) – La Editura Galaxia Gutenberg a apărut lucrarea „Pelerinul Iubirii Milostive – Sf. Ioan Paul al II-lea și România”, semnată de dr. Ecaterina Hanganu, prezentată ieri în cadrul Târgului Gaudeamus 2015, la standul editurii, în prezența pr. Marius Taloș SJ. Volum are cca 500 de pagini și este deschis de un „gând de binecuvântare” semnat de PS Petru Gherghel, Episcop de Iași, și un cuvânt înainte al Mons. Grigore Duma.

De ce încă o carte despre Sf. Ioan Paul al II-lea? Autoarea explică: „Fiindcă mai ales acum, avem mare nevoie de iubire. Iar Ioan Paul al II-lea este acela prin care se revarsă cu putere, armonie și delicatețe, fluviul nesfârșit al iubirii și milostivirii lui Dumnezeu. Fiindcă, într-o lume orfană de tată, pe care, într-un fel sau altul, ea însăși crede că l-a ucis, el are curajul să strige: ‘Abba, Tată!’, arătându-ne în felul acesta că suntem cu toții frați! Fiindcă, în baza acestei frății, a intrat în sinagogă dar și într-o moschee, a cerut iertare în numele Bisericii și a instituit Ziua Mondială a Păcii. Fiindcă, în fața ofensivei răului, el ne spune: ‘Non abbiate paura!’ Nu vă fie teamă! -îndemn repetat în Sfânta Scriptură de 365 de ori – o dată pentru fiecare zi a anului. Fiindcă, întrebat dacă ar trebui să aleagă un singur cuvânt din Sfânta Scriptură – care ar fi acela, el a răspuns: Adevărul. Fiindcă el considera că arma cea mai puternică este „sabia cuvântului lui Dumnezeu” și, în calitate de om al coerenței, este în primul rând om al rugăciunii. El afirma: ‘filosofia îl caută, teologia îl găsește, religia îl are pe Dumnezeu. De aceea, inima trebuie să fie o bibliotecă a Cuvântului lui Dumnezeu, rostit în Scriptură. O bibliotecă deschisă mereu întrebărilor, nevoilor, situațiilor importante…’”

Amplul volum are trei părți (Iubire din Iubire, Pelerinul, Milostivirea) și peste 50 de pagini de anexe. Mons. Duma previne că după citirea primei pagini cartea „va fi greu de pus înapoi pe raft între celelalte cărți înainte de a o termina. Odată terminată de citit, cartea aceasta ne va apărea ca un manual cu lecții minunate de viață, un manual cu informații și date istorice, la care ne vom putea întoarce oricând, un ghid de viață spirituală profund ancorată în credință și rugăciune în stilul sfântului Papă Ioan Paul al II-lea.”

Exprimaţi-vă opinia